Odată cu deschiderea înregistrărilor pentru compensații, autoritățile avertizează asupra tentativelor de escrocherie. Ministra Muncii, Natalia Plugaru, îndeamnă cetățenii să evite linkurile suspecte și să nu ofere date bancare persoanelor necunoscute. În contextul recentelor scurgeri de date, aceasta spune că au fost luate măsuri suplimentare pentru protejarea informațiilor de pe platforma de compensații.

Site-uri false care imită platforma oficială, mesaje prin care oamenii sunt amenințați că vor pierde compensația sau solicitări de bani pentru înregistrare. Sunt capcanele asupra cărora avertizează Ministerul Muncii. Potrivit instituției, tentative de escrocherie au fost înregistrate și în sezonul precedent.

Natalia PLUGARU, MINISTRA MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE: „Dacă primiți date personale sau bancare prin telefon, SMS sau e-mail în numele Ministerului Muncii și Protecții Sociale, nu reacționați și nu răspundeți. Dacă primiți link-uri suspecte pentru înregistrarea la compensație, la fel nu accesați aceste link-uri. Dacă sunteți amenințat sau condiționat că veți pierde compensația, dacă nu oferiți informații sau nu accesați link-uri expediate, nu reacționați la astfel de mesaje. La fel, dacă vi se cer bani pentru depunerea cererii, nu reacționați pentru că toată înregistrarea este gratuită.”

Înregistrarea este gratuită și se face pe compensatii.gov.md, orice altfel de linkuri trebuie evitate. Dacă apelați la ajutorul asistenților sociali, solicitați să prezinte legitimația oficială. Nu oferiți date bancare necunoscuților.

PROTEJAȚI-VĂ DATELE

Înregistrarea este gratuită

Folosiți compensatii.gov.md

Nu accesați linkuri suspecte

Nu oferiți date bancare necunoscuților 

Referindu-se la recentele scurgeri de date, Natalia Plugaru a declarat că ministerul depune eforturi suplimentare pentru securizarea platformei. Ministra nu a precizat ce măsuri au fost luate. Cetățenii sunt îndemnați să se informeze doar din surse oficiale, iar în cazul în care devin victima unei tentative de frauda să apeleze la 112.