Soferii prinsi beti la volan sa fie plasati in arest, permisul sa fie automat suspendat, iar automobilul sa fie confiscat daca sunt la a doua incalcare. Asta prevede o initiativa prezentata astazi de Procurorul General. Totodata, Alexandr Stoianoglo propune ca cei care conduc in stare de ebrietate sa nu mai fie cercetati penal, ci contraventional, daca nu provoaca accidente grave.
Alexandr STOIANOGLO, PROCURORUL GENERAL: “Propunem ca actiunea de conducere a automobilului in stare de ebrietate, fara urmari grave pentru viata sau sanatatea persoanei, sa fie trecuta din categoria infractiunilor penale in cea a contraventiilor, pentru care sa fie prevazuta o pedeapsa mai dura.”
Potrivit initiativei, pe numele soferilor prinsi bauti la volan, dar care nu au provocat un accident, ar putea sa nu mai fie deschise dosare penale. Acestia urmeaza sa fie doar amendati si plasati in arest pentru 15 zile, dar si li se va priva dreptul de conduce mijloace de transport de la 6 luni pana la 3 ani. Totodata, celor care sunt la a doua condamnare, li se va confisca masina. Potrivit lui Stoianoglo, instrumentarea dosarelor penale, in care sunt implicati soferii bauti sau drogati, implica eforturi umane si financiare nejustificate.
Alexandr STOIANOGLO, PROCURORUL GENERAL: “Practic fiecare a treia hotarare judecatoreasca sau sentinta se refera la un caz de conducere a mijlocului de transport in stare de ebrietate. Si mai grav este faptul ca aceasta dinamica este in constanta crestere si oricati oameni nu ar fi condamnati penal pentru aceasta infractiune, numarul cazurilor nu scade.”
Potrivit Procurorului General, statisticile indica o sporire a numarului de cazuri de conducere a mijloacelor de transport in stare de ebrietate, de la 4013 cazuri in anul 2019 la 4410 cazuri in 2020.
Totodata, Procuratura anunta ca, din numarul total al infractiunilor inregistrate in cursul anului trecut circa 16 la suta constituie anume conducerea mijlocului de transport in stare de ebrietate. In cursul acestei saptamani, Procuratura Generala va inainta aceasta initiativa catre Guvern pentru initierea procedurilor corespunzatoare de legiferare. Acum, persoanele care urca in stare de ebrietate la volan raman fara permis de conducere in baza unei hotarari judecatoresti.

