Șeful adjunct al Direcţiei Generale Educaţie, Tineret şi Sport, Andrei Pavaloi, a declarat astăzi, în cadrul ședinței primăriei că, în școli și grădinițe nu au ajuns loturile de carne și ouă contaminate cu metronidazolul. Acesta afirmă că nicio instituție de învățământ nu are contract de furnizare cu vreun agent economic din acea listă defurnizori.
„De îndată ce am vizualizat informația publică, am verificat împreună cu colegii totalitatea contractelor privind care sunt livrate produsele alimentare în instituții. Am stabilit că din cei 10 agenți economici care figurează în acea listă nu avem vreun conctract cu niciunul din acei agenți economici. Noi mereu urmărim informațiile publice publicate de ANSA și la necesitate intervenim”, a declarat Andrei Pavaloi în cadrul ședinței Primăriei Chișinău.
La 9 ianuarie, ANSA a anunțat că 110.000 de păsări au fost nimicite, iar ouăle de consum au fost retrase de pe piață, după ce în furajele pentru animale a fost depistată o substanță interzisă - metronidazolul.

