Doi tineri de 18 și 20 de ani, din Chișinău și raionul Drochia, au fost reținuți, după ce ai furat un  Ford Transit din sectorul Botanica al capitalei.

Potrivit poliției, proprietarul unui Ford Transit a telefonat ofițerii, după ce a observat că mașina parcată în curtea blocului locativ de pe strada Pandurilor din capitală, lipsește.

Prejudiciul cauzat victimei se ridică la 84 mii de lei.

Polițiștii au stabilit că noaptea, tinerii au observat lacătul ușii deteriorat, iar în interior au găsit cheia de rezervă. Asfefl, s-au urcat la volan și au plecat.

În scurt timp, suspecții  au fost identificați și reținuți, iar automobilul a fost depistat într-un câmp din orașul Drochia.

Acum ei sunt cercetați penal în stare de libertate, iar conform legislației ar putea fi pedepsiți cu închisoare de la 3 la 5 ani.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.