Trei persoane au fost reținuți pentru 72 de ore, după ce au încercat să intre în țară cu droguri de peste 5 milioane lei.
UPDATE Persoanele au fost plasate în arest la solicitarea procurorilor PCCOCS.
Potrivit poliției, timp de 6 luni, ofițerii au documentat activitatea infracțională a unui grup format din patru membri, specializat în contrabandă cu droguri sintetice. Substanțele narcotice erau camuflare în diferită tehnică, apoi transmise în Republica Moldova prin intermediul magazinelor online prin aplicația Telegram.
În timpul măsurilor speciale de investigație, ofițerii au fost informați că printr-un post vamal de intrare în Republica Moldova, urmează să fie introdusă, prin contrabandă, o cantitate impunătoare de droguri sintetice din Germania, camuflate în trotinete electrice.
În acest context, ofițerii INI, cu suportul angajaților vamali și ai Poliției de Frontieră au supus controlului un microbuz, care era condus de un bărbat de 30 de ani din Dubăsari.
În cadrul percheziției automobilului, în interior, sub bancheta din spate a fost depistată o trotinetă electrică împachetată. Dezasamblând capacul bateriei s-a depistat că în locul acesteia erau ascunse trei pachete cu prafuri de culoare bej, alb și brun cenușiu cu masa totală de aproximativ 3500 de grame. Bărbatul le-a spus că trotineta i-a fost transmisă de către o persoană necunoscută pentru a fi transportată în Chișinău, unde va fi preluată de o rudă.
Astfel, sub controlul polițiștilor, șoferul microbuzului a livrat trotineta în Chișinău și a transmis-o unei femei de 25 de ani, aceasta fiind reținută în timp ce scotea trotineta dintr-un taxi.
Femeia a comunicat polițiștilor că trotineta trebuie să o preia un prieten de-al iubitului său, un bărbat de 30 ani care, cu suportul angajaților, a fost reținut.
În cadrul percheziției la domiciliul acestuia, ofițerii de investigație au depistat pachețele cu droguri de tip amfetamină, pastile cu efect psihotrop, cântare electronice și pachețele zip-lock pentru ambalarea drogurilor.
Ca urmare, cei trei figuranți au fost reținuți pentru 72 de ore. Valoarea drogurilor sechestrate sunt estimate la circa 5 000 000 de lei, fiind vorba de cocaină, amfetamină și mefedronă.
Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.
Sursa video: Telegram/ Poliția

