Sapte angajati ai Penitenciarului din Cahul vor aparea in fata judecatorilor, fiind acuzati de tortura, tratament inuman si degradant fata de trei detinuti.


Procuratura militara din Cahul a finalizat urmarirea penala si a trimis dosarul Judecatoriei militare Chisinau.

Acuzati sunt seful penitenciarului din Cahul, seful serviciului securitate al inchisorii, seful serviciului supraveghere, doi ofiteri de supraveghere si doi gardieni ai institutiei.

Potrivit Procuraturii Generale, in perioada 2010-2012, acestia ar fi torturat trei detinuti ai inchisorii, doi fiind minori. Despre acest lucru s-ar fi aflat de la tatal unui minor torturat.

Angajatii penitenciarului afirma ca detinutii ar fi fost maltratati pentru ca ar fi numit angajatii cu cuvinte necenzurate si ca ar fi perforat peretele celulei.

Procuratura afirma ca atunci cand a aflat despre plangere, seful inchisorii ar fi amenintat detinutii cu rafuiala fizica, cerandu-le sa retraga plangerea.

Cei trei detinuti au fost transferati in alte inchisori.

Daca vor fi gasiti vinovati, angajatii inchisorii risca pana la sapte ani de inchisoare.