Nemultumirea avocatilor e legata si de " usurinta" cu care judecatorii aplica masura de arest preventiv, noteaza europalibera.org


Avocaţii baroului din Chişinau, cel mai mare barou din ţara, au dezbatut astazi daca sa recurga la o greva în semn de protest faţa aplicarea excesiva a masurii de arest preventiv. Ei spun ca judecatorii dispun arestul preventiv, adica întemniţarea cuiva înainte de proces, cu prea multa uşurinţa, iar numarul acestor cazuri a crescut în ultimii ani – în jur de patru mii de oameni s-au aflat în arest preventiv în prima jumatate a anului curent. Dar decizia finala, daca va fi greva generala sau nu, o va lua Congresul Uniunii Avocaţilor, luna viitoare.

Pentru a-şi argumenta starea de nemulţumirile, avocaţii au prezentat astazi statistici care atesta disproporţia evidenta dintre numarul de recursuri ale avocaţilor acceptate de catre judecatori şi cele semnate de procurori.

Cifrele, obţinute dupa efectuarea unei monitorizari asupra activitaţii Curţii de Apel timp de doua saptamâni (29 iunie - 14 iulie), arata ca recursurile aparatorilor împotriva arestului preventiv sunt respinse în proporţie de 98%, iar la recursurile procurorilor se atesta o rata de 60%.

Avocaţii au atras atenţia ca Republica Moldova are 49 de dosare cu privire la aplicarea masurii de arest preventiv pierdute la CEDO şi doar unul câştigat. Aparatorii, printre care şi Victor Panţîru, susţin ca aplicarea arestului preventiv ar trebui sa fie o masura de excepţie, şi nu uzuala:

„Noi suntem o treime din actul de justiţie, cu toate acestea noi suntem desconsideraţi, noi suntem mobilier în sala de judecata, mai ales pe dosarele penale. Problema stringenta... ca a ajuns deja cuţitul la os, sunt anume dosarele penale. Da, au aparut recent şi cazuri de tortura, mai puţine decât au fost anterior, dar arestul preventiv, cel puţin din practica mea, este folosit pentru a negocia recunoaşterea vinovaţiei, pentru a negocia darea declaraţiilor şi se foloseşte anume ca instrument de obţinere a probelor.”


CITESTE MAI DEPARTE PE EUROPALIBERA.ORG