Conditiile de detentie din penitenciarul nr. 13 sunt acceptabile, iar starea de sanatate a lui Vlad Filat este una satisfacatoare, spun avocatii liderului PLDM.
Comunicatul integral al echipei de avocati a lui Vlad Filat:
"În legatura cu transferul Domnului Vlad Filat de la Izolatorul de detentie Preventiva al CNA la Penitenciarul nr.13, Biroul Asociat de Avocati ”Popa si Asociatii” revine cu urmatoarele precizari de rigoare:
- Potrivit pct. 34 din Hotarârea cu privire la aprobarea Statutului executarii pedepsei de catre condamnati nr. 583 din 26.05.2006, Imediat dupa primire, detinutului i se permite sa comunice familiei, avocatului sau altei persoane locul unde este detinut si schimbarea acestuia. Comunicarea se efectueaza în scris sau telefonic, în mod gratuit, fapt care se consemneaza într-un proces-verbal si se anexeaza la dosarul personal al detinutului.
- În acest sens, atragem atentia ca Domnul Vlad Filat, din momentul în care a fost efectiv transferat la Penitenciarul nr. 13, avea dreptul, iar Administratia Penitenciarului avea obligatia de a-i oferi posibilitatea sa-si contactez rudele si aparatorii.
- La caz mentionam ca, în pofida prevederilor supra, Domnului Vlad Filat i s-a oferit posibilitatea sa contacteze telefonic sotia abia a doua zi - 24 octombrie 2015. Prin urmare, în privinta Comunicatului remis institutiilor media de catre Departamentul Institutiilor Penitenciare în ziua de sâmbata, 24 octombrie, tinem sa precizam ca acesta contine informatii denaturate. Totodata, nici unul dintre aparatorii d-lui Vlad Filat nu a fost contactat si anuntat despre transferul Clientului în cadrul Penitenciarului nr.13.
- Astfel, dupa refuzul repetat al Administratiei Penitenciarului nr.13 de a ne permite sa avem întrevederi cu clientul, în perioada 23-25 octombrie, astazi, 26 octombrie, la ora 10.30, Vlad Filat a fost vizitat la locul detentiei de catre Avocatul Igor Popa. Retinem ca, conditiile de detentie sunt acceptabile, iar starea de sanatatea este una satisfacatoare.
- Având în vedere refuzul neîntemeiat al reprezentantilor Institutiei penitenciare de a oferi avocatilor dreptul la întrevederi cu Clientul, în dimineata zilei de astazi, am înregistrat o plângere la Administratia Penitenciarului nr.13 prin care am solicitat accesul neconditionat al Domnului Vlad Filat la întrevederi cu aparatorii sai, întru asigurarea efectiva a dreptului sau la aparare."
Sursa foto: trm.md


