Potrivit deschide.md, avocatii lui Vlad Filat au remis un comunicat de presa in care enumera un sir de ilegalitati comise in procesele de ridicare a imunitatii parlamentare a lui Vlad Filat si retinerea acestuia.

Juristii se arata alarmati de actiunile, potrivit lor - ilegale, ale institutiilor de drept moldovenesti. Cititi mai jos ce argumente aduc in comunicat:
1.      Procedura de ridicare a imunitatii este una ilegala. Constitutia Republicii Moldova prevede în art. 70 alin. (3): Deputatul nu poate fi retinut, arestat, perchezitionat, cu exceptia cazurilor de infractiune flagranta, sau trimis în judecata fara încuviintarea Parlamentului, dupa ascultarea sa.Vlad Filat, nefiind prins în flagrant, nu putea fi retinut în lipsa unei ridicari legale a imunitatii. Ridicarea imunitatii parlamentare în cazul în care asupra clinetului nostru ar fi planat o banuiala rezonabila în savârsirea unei infractiuni urma a fi dispusa în baza art. 9 din Legea nr. 39 din  07.04.1994, despre Statutul deputatului în Parlament si a art. 95 si 96 din Regulamentul Parlamentului.Amintim ca actul normativ ce consemneaza ridicarea imunitatii deputatului Vlad Filat este Hotarârea Parlamentului nr.172 din 15 octombrie 2015. Subliniem ca respectiva Hotarâre a Parlamentului nu a fost publicata conform principiilor publicitatii actelor normative reglementate de legislatia statului nostru. Ori, conform art.76 din Constitutie, Legea se publica în Monitorul Oficial al Republicii Moldova si intra în vigoare la data publicarii sau la data prevazuta în textul ei. Nepublicarea legii atrage inexistenta acesteia. Astfel, nepublicarea Hotarârii Parlamentului de ridicare a imunitatii atrage sanctiunea inexistentei acesteia, asa cum rezulta fara echivoc din textul constitutional sus-citat.

2.      Retinerea s-a efectuat cu încalcarea prezumtiei nevinovatiei si garantiilor procesual-penale a persoanei. Prin dispunerea masurii retinerii împotriva clientului nostru, au fost ignorate garantiile Conventiei Europene pentru Drepturile Omului (art.5 alin.1 lit.c) cât si principiile directoare a procesului penal, în special principiul legalitatii, instituit de art. 7 alin.1 a Codului de Procedura Penala a Republicii Moldova.Aducem la cunostinta publicului ca în continutul procesului-verbal de retinere din 15 octombrie 2015, procurorul a descris abstract o stare de fapt virtuala, fara a indica nici o proba în sensul art.93 din Codul de Procedura Penala. Mai mult ca atât, declaratia unui denuntator are o valoare relativa, putând sa constituie doar o informatie care sa stea la baza sesizarii organelor de urmarire penala, acestea având obligatia de a strânge si de a administra probe în sensul art. 93 din Codul de Procedura Penala pentru a putea pune o persoana sub acuzare.

3.   Sesizarea Parlamentului de catre Procurorului General este una ilegala.  Procurorul general, Corneliu Gurin, a cerut ridicarea imunitatii deputatului Vlad Filat pentru retinere, arestarea si trimiterea sa în judecata. Prin respectiva actiune, seful procuraturii a încalcat grav prezumtia nevinovatiei clientului nostru, solicitând trimiterea sa în judecata înainte de a-i fi demonstrata vinovatia. Mai mult ca atât, Comisia Juridica pentru Numiri si Imunitati a încalcat dreptul la aparare a lui Vlad Filat. În calitatea de avocati nu ni s-a oferit posibilitatea de a depune un memoriu sau a ne expune sub orice forma pe marginea învinuirilor care i se aduc. Ori, în conformitate cu Regulamentul Parlamentului, Comisia sus-numita avea la dispozitie 15 zile pentru a examina cererea depusa de procurorul general sub aspectul temeiniciei. Votarea în graba a unui asemenea document prin violarea garantiilor procesul-penale ale persoanei, ne face sa consideram actul Comisie Juridice pentru Numiri si Imunitati drept unul arbitrar si abuziv.Procuratura Generala confunda probele care urmeaza a fi avute în vedere la solutionarea cauzei cu probele din care trebuie sa rezulte riscurile prevazute de lege, fapt ce contravine flagrant garantiilor care decurg în privinta persoanei private de libertate anterior pronuntarii unei hotarâri definitive, în special prezumtiei de nevinovatie.Ilegalitatile expuse mai sus dar si multe alte încalcari savârsite de organele de drept ale Republicii Moldova confirma faptul ca retinerea d-lui Vlad Filat este una arbitrara. În calitate de aparatori ai acestuia vom întreprinde toate masurile necesare pentru a reclama neregulile comise de autoritatile Republicii Moldova în procesul retinerii sale.