Adjunctul procurorului general suspendat, Ruslan Popov si seful procuraturii Ciocana au fost suspendati din functii. Decizia a fost luata, astazi, la sedinta Consliului Superior al Procurorilor. S-a intamplat dupa ce ambii au fost retinuti pentru imbogatire ilicita si se afla acum sub control judiciar.

“Consiliul Superior al Procurorilor a hotarat, a admite demersul procurorului general interimar si a elibera acordul in vederea suspendarii din functia de procuror a domnului Ruslan Popov.”

Avocatul lui Popov ne-a spus ca va ataca decizia la Curtea de Apel. 

Igor HLOPETCHI, AVOCATUL LUI RUSLAN POPOV:“Asta este o inertie juridica de cea mai vasta speta, potrivit legii cu privire la procuratura, e stabilit foarte clar ca din momentul pornirii urmaririi penale in privinta procurorului general si adjunctilor acestuia sunt suspendati de drept si respectiv nu este necesara adoptarea altei decizii.” 

Astazi adjunctul procurorului general suspendat a fost eliberat din arest la domiciliu, fiind plasat sub control judiciar pentru un termen de 30 de zile, decizie pe care procurorul de caz urmeaza sa o conteste. Ruslan Popov a fost retinut pe data de 9 octombrie, fiind vizat intr-un dosar de imbogatire ilicita, dupa ce acasa la el au fost efectuate perchezitii. Ziarul de Garda a scris ca Popov este cel mai bogat procuror adjunct, iar in 2020 a ridicat un salariu de peste 397 de mii de lei de la Procuratura Generala. Aceeasi masura a fost aplicata si in cazul lui Igor Popa, seful procuraturii din sectorul Ciocana.

“A admite demersul procurorului general interimar si a elibera acordul in vederea suspendarii din functia de procuror a domnului Igor Popa.” 

Avocatul acestuia nu ne-a raspuns la telefon pentru o reactie. Igor Popa a fost retinut la inceputul lunii noiembrie, in urma mai multor perchezitii efectuate in biroul, masina de serviciu si la domiciliul acestuia. El este invinuit de imbogatire ilicita si risca pana la 15 ani de inchisoare.