Banca Mondiala va oferi Republicii Moldova asistenta financiara, sub forma de grant si de imprumut, in valoare de aproape 60 milioane de dolari pentru modernizarea sistemului de invatamant. Parlamentul a ratificat in lectura finala trei acorduri care faciliteaza asistenta financiara.

Banca Mondiala va oferi Republicii Moldova granturi in valoare totala de 19,8 milioane de dolari si un imprumut de 40 de milioane de dolari. Resursele financiare vor fi utilizate pentru sporirea calitatii educatiei pentru copii, elevi si studenti prin crearea unor medii de invatare sigure, moderne si adaptate la necesitati. Urmeaza a fi construite trei licee noi si reabilitate 15 scoli si 15 gradinite. De asemenea, vor fi investiti bani pentru modernizarea fizica si digitala a mediilor de invatare in aproximativ 200 de scoli.

Asistenta financiara va permite furnizarea materialelor moderne de predare-invatare si de joaca pentru institutiile de educatie timpurie, precum si implementarea unor intrumente de sustinere a copiilor care nu reusesc la invatatura. Beneficiarii proiectelor vor fi copiii, elevii si profesorii din invatamantul prescolar, primar si general din Republica Moldova.

Acordurile vor fi implementate in perioada 2023-2027.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.