Pe strada 31 august va aparea o banda destinata exclusiv transportului alternativ, in special bicicletelor. In zona au fost deja montate primele delimitatoare pentru pista. Lucrarile fac parte din proiectul de reparatie capitala a strazii 31 August, finantat de BERD si BEI, care ar urma sa fie finalizate la sfarsitul lunii octombrie.
Asa va arata strada 31 august dupa finalizarea lucrarilor. In zona va aparea o pista destinata exclusiv transportului alternativ.
Biciclistii spun ca pista le va oferi mai multa siguranta in trafic si ii va motiva pe locuitorii capitalei sa opteze si ei pentru acest tip de transport ecologic.
Rodion GAVRILOR, ACTIVIST: „Noi avem acum o singura banda pentru masini, o banda calma unde masinile nu se depasesc una pe alta si avem o banda larga pentru biciclete, cu dublu sens.”
Ana PROVOZIN, ACTIVIST CIVIC: „Desigur pentru noi este important sa avem o banda proprie, unde voi sti ca sunt in siguranta.”
Si chiar daca nu exista inca o decizie finala in privinta caldaramului descoperit in perimetrul strazilor Alexandr Puskin si Mitropolit Gavriil Banulescu-Bodoni, biciclistii nu vad o problema de deplasare.”
Rodion GAVRILOR, ACTIVIT: „Noi vom putea merge si pe acest caldaram, important sa fie o anumita siguranta.”
Totusi, acestia mentioneaza ca asteapta sa vada proiectul final. Asta pentru ca in lipsa indicatoarelor rutiere, nu inteleg pe deplin cum sa circule
„La sfarsitul intersectiei nu are un anumit punct unde sa te duci. Adica e doar o strada. Semnele nu sunt inca.”
Biciclistii spun ca o problema este si faptul ca nu sunt suficiente piste in oras.
Ana PROVOZIN, ACTIVIST CIVIC: „La moment nu sunt suficiente piste pentru biciclisti. Sunt haotic amplasate, nu sunt unite una cu alta. De exemplu cand eu merg prin oras din punctul A in punctul B, nu pot merge pe o singura pista destinata biciclistilor. Eu merge, aici pe pista de biciclisti, aici pe carosabil, aici pe banda destinata transportului public, aici pe trotuar, adica este foarte incomod.”
De cealalta parte, soferii s-au impartit in doua tabere atunci cand i-am intrebat despre banda destinata transportului alternativ.
„Pe de o parte este bine, pe de o parte nu prea bine, pentru ca inainte se mai parca un rand de masini.”
„Seara si dimineata o sa fie imposibil de circulat. Categoric impotriva. Se putea de facut o pista langa trotuar.”
„Sunt contra. Locuri putine de parcare in oras.”
„Din contra e mai bine, pentru ca biciclistii merg direct pe carosabil si e foarte periculos.”
Iulia PASCARI, REPORTER PRO TV: „Delimitatoarele pentru pista de biciclisti au fost montate deja in perimetrul strazilor Alexandru Lapusneanu si Serghei Lazo. Astfel, dupa ce lucrarile vor fi incheiate, pe strada 31 August va ramane doar o banda de circulatie pentru masini.”
Lucrarile de reparatie capitala a strazii 31 August au inceput in aprilie 2022. Acestea prevad reabilitarea carosabilului si trotuarelor, amenajarea parcarilor stradale si modernizarea iluminatului public. Costul lucrarilor este de 5,4 milioane de euro. Acestea au fost finantate de BERD si BEI.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

