Doi politisti au fost concediati, iar altii patru au fost sanctionati prin ordinul sefului Inspectoratului General al Politiei, Viorel Cernauteanu. Asta dupa ce saptamana trecuta mai multi politisti ar fi batut administratorul si paznicul unei baze de odihna din satul Suruceni din raionul Ialoveni.
Responsabilii anunta ca trei dintre politistii sanctionati sunt din cadrul Inspectoratului de Politie Centru din capitala, iar unul este angajat al Inspectoratului de Politie Ialoveni.
Totodata, politia anunta ca la doua zile distanta au initiat o ancheta de serviciu in privinta a sase politisti, care au fost implicati in bataie.
„Astfel, in cadrul anchetei de serviciu s-a stabilit ca politistii au admis actiuni improprii statutului de politist, care au defaimat imaginea si prestigiul functiei si a institutiei din care fac parte, precum si nesesizarea celei mai apropiate subdiviziuni de politie cu privire la circumstante”, se arata in comunicatul emis de politisti.
Totul s-a intamplat in noaptea de 14 spre 15 iulie. Camerele de supraveghere au surprins momentul in care mai multi barbati se iau la pumni. Administratorul localului spune ca la petrecere ar fi fost 15 persoane, majoritatea politisti. Dupa ora 23:00, acesta le-a cerut sa deconecteze muzica si sa plece, asa cum programul s-a incheiat. Petrecaretii insa ar fi refuzat si ar fi chemat si cateva fete. Administratorul zonei de agrement sustine ca incidentul a avut loc dupa ce angajatii localului nu au permis intrarea grupului de fete pe teritoriul bazei de odihna.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

