Unde-s preturi mici, acolo moldovenii se calca in picioare, la propriu. Asa s-a intamplat la deschiderea unui magazin la Balti. Din cauza reducerilor mari, promise de administratie, zeci de persoane au facut cozi si s-au imbulzit. Grabiti sa intre in magazin, oamenii au ramas blocati la intrare, iar unora li s-a facut rau. Astfel, la fata locului au fost chemate mai multe ambulante, politisti, dar si o echipa de paramedici de la SMURD.
”Produsele vor ajunge pentru toti. Va rog, nu blocati iesirile. Trebuie sa fie macar o iesire.”
Vestea ca vor avea parte de reduceri la diverse produse i-a innebunit pe acesti oameni. Dupa ce a fost taiata panglica de la intrare, ei au dat buzna in magazin. Printre cei care au vrut sa intre primii in super-market au fost si cativa pensionari, dar si femei cu copii mici sau carucioare. Oamenii s-au calcat in picioare, s-au impins si s-au injurat, scrie Balti.md. In busculada, unii au inceput sa se simta rau. Astfel, la fata locului au fost chemate mai multe ambulante si o echipa de paramedici de la SMURD, potrivit DSE.
Cei care s-au simtit rau au primit ingrijiri la fata locului. Nimeni nu a fost grav ranit. Incidentul a avut loc pe 9 aprilie, iar oamenii fusesera anuntati despre reduceri cu cateva zile inainte.

