Cu echipament modern de milioane de lei, dar cu cratite, vesela si utilaje de bucatarie vechi de cand haul. Vorbim despre Spitalul Clinic Republican, institutie medicala care in ultimii ani a " inghitit" sume colosale de bani pentru renovari, echipamente, etc, dar unde raman nerezolvate probleme elementare - cum ar fi de exemplu conditiile din blocul alimentar - scrie e-sanatate.md.
Citestul materialul integral pe e-sanatate.md
Mai exact, locul unde se pregateste mâncarea pentru bolnavi si unde curatenia si igiena ar trebui sa fie cap de lista. Aflata la subsolul institutiei prin care trec zilnic mii de bolnavi, aceasta arata mai rau decât o casa parasita. Toate astea, în ciuda luxului de la parter, unde ai impresia ca ai nimerit într-o alta lume. Ultima data, îsi amintesc bucataresele, în bucataria Spitalului s-a facut reparatie cosmetica prin ‘99.
Asadar, ca sa ajungi la blocul alimentar al Spitalului Clinic Republican trebuie sa treci printr-un tunel întunecos, cu pereti plini de igrasie, tevi ruginite si podele din beton prafuite. Aici niciodata nu se face curatenie, nici macar podeaua nu se spala, iar praful de câteva degete confirma înca o data acest lucru. O spun femeile care duc mâncarea pacientilor prin sectii. Ele trec prin acest tunel de zeci de ori pe zi. O spune si noul director, Anatolie Ciubotaru, care astazi a organizat presei o excursie pentru a arata conditiile dezastruoase din spitalul pe care l-a luat în primire.
Pe lânga mizeria depusa cu anii, coridorul catre blocul alimentar se intersecteaza cu cel care duce spre morga. Astfel, deseori se întâmpla ca femeile care duc mâncarea prin sectii sa dea nas în nas cu vreun cadavru dus pe targa. Si, desi carucioarele cu care sunt transportate bucatele la bolnavi sunt spalate zilnic, imediat ce trec prin tunel de ele se agata toata murdaria adunata acolo de decenii.
Nimeni practic nu-si mai aminteste când s-a facut ultima data reparatie în bucataria de la Spital. Doar o angajata mai în vârsta, dupa ce a stat pe gânduri câteva secunde ne-a spus ca „probabil prin ’99, când au fost vopsiti putin peretii”. Asa doar ca sa se acopere mucegaiul.
Cu toate acestea, nimeni nici nu îndrazneste sa ceara administratiei conditii bune si în blocul unde se pregateste mâncarea. Raspunsul ar fi acelasi, marturisesc angajatii: ”Sunt alte probleme mai importante de rezolvat”.
Nici utilajul nu a fost schimbat niciodata, bucataresele fiind nevoite sa gateasca mâncarea în vase vechi, ruginite si cratite stirbite.
Desi sunt verificate zilnic sa corespunda normelor sanitare si igienice, vasele se umplu din nou cu bacterii în momentul în care trec prin tunel. Astfel, nu se mai poate vorbi, spune proaspatul director, despre mâncare inofensiva pentru pacienti.
Citestul materialul integral pe e-sanatate.md
Sursa foto: e-sanatate.md