Calatorie cu ghinion pentru mai multi moldoveni, care au mers intr-o vacanta in Bulgaria. Oamenii spun ca autocarul nu avea aer conditionat, iar geamurile nu se deschideau. Revoltati, pasagerii au oprit vehiculul, au facut scandal si au chemat politia. Peste cateva ore au pornit din nou la drum, insa, cu acelasi autocar.

“- Asteptati. Stop. Acum ce facem?”

Totul s-a intamplat aseara. Oamenii spun ca si-au planificat vacanta din timp. Au urcat in autocar si au pornit la drum, iar la scurt timp au inceput sa se sufoce de caldura. In vehicul aparatul de aer conditionat era stricat, asa ca nu au reusit sa ajunga in localitatea Bardar, ca cei mici s-au simtit rau. Astfel, parintii l-au rugat pe sofer sa opreasca si i-au cerut explicatii.

“ Acesta nu este un telefon stricat.”

Ulterior, oamenii au iesit din vehicul si au chemat politia. Ei spun ca au scris o plangere.

Potrivit pasagerilor, reprezentantii companiei care trebuia sa-i duca in Bulgaria le-au spus ca nu are la dispozitie un alt autocar. Intr-un final, neavand o alta solutie, oamenii au si-au continuat drumul.

"Noi acum alta solutie nu avem. Cine vrea sa mearga mai departe in Bulgaria, urca in autocar, iar cine vrea sa se intoarca la Chisinau, ramane aici."

La fata locului a venit politia din Ialoveni care a inregistrat plangerile pasagerilor. Oamenii legii sustin ca de caz trebuie sa se ocupe cei de la ANTA. 

Sergiu BALTAGA, SEF ADJUNCT LA DIRECTIA CONTROL RUTIER AUTOGARI SI PROTECTIA CONSUMATORULUI:“ ANTA s-a autosesizat pe marginea acestui caz , a identificat operatorul de transport rutier a fost emisa citatia in adresa acestuia, urmeaza sa fie sanctionat contraventional pentru incalcarea dreptului consumatorilor.”

Am incercat sa vorbim cu reprezentantii companiei de transport, insa o angajata de acolo nu a vrut sa discute cu noi si nici sa ne faca legatura cu administratia.