Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, au reținut doi soți și încă o femeie, după o captură de droguri de 100.000 lei, în Chișinău.
Potrivit PCCOCS, cei trei chișinăuieni de 20, 22 și 35 ani vindeau puneau drogurile sintetice de tip PVP („sare”) în toată țara prin Telegram; iar plățile erau efectuate de către clienți la terminalele publice de plată.
Actualmente, bărbatul este cercetat și într-un alt dosar pentru trafic de droguri.
Bărbatul și femeia complice au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor; iar soția acestuia este cercetată în libertate.
Soția învinuitului avea rolul de gestionare a aplicației Telegram, iar bărbatul și a doua femeie livrau drogurile în ascunzișuri.
În cadrul perchezițiilor au fost ridicate suplimentar cântare electronice pentru porționarea drogurilor, accesorii pentru ambalarea și consumul de droguri, bani, precum și telefoane mobile folosite la vânzarea drogurilor.
Investigațiile continuă.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

