Caravana de Crăciun a pornit prin țară. Pentru al 25-lea an consecutiv o organizație caritabilă, alături de voluntarii săi, vor aduce bucurie și dulciuri copiilor din familii social-vulnerabile. În total vor fi vizitate 20 de localități. Cei care vor să se alătura acțiunii o pot face până pe 21 decembrie.
După ce darurile au fost încărcate în autocar, acesta a pornit din Piața Marii Adunări Naționale spre satul Cărpineni din Hîncești.
Printre voluntarii care au dorit să participe la Caravana de Crăciun sunt și 8 elevi ai Liceului Teoretic ”Ștefan cel Mare” din Chișinău, care au pregătit surprize pentru copii.
”Sunt destul de fericit că am ales să fac asta.”
"Am mai fost o dată și mi-a plăcut și au fost niște copii excepționali. Am pregătit o surpriză și ei s-au bucurat foarte mult și bucuria lor pentru mine tot e o bucurie.”
Prima destinație a Caravanei de Crăciun a fost gimnaziul „Dumitru Crețu”, unde învață 120 de copii, dintre care peste 30 sunt refugiați.
Copiii s-au distrat și au dansat.
Și gazdele au fost primitoare, iar în semn de mulțumire au cântat colinde.
”Noi făceam mereu repetiții și am așteptat să vină să cântăm.”
”Noi suntem palestinieni, locuim într-un centru pentru refugiați și nouă ne-a fost interesant să ne uităm.”
”Ne-am distrat. – Tu o să mănânci toate dulciurile odată?
Nu.
De ce?
Fiindcă o să mă împart cu frățiorul și surioara mea."
De 25 de ani asociația obștească Clipa Siderală organizează acțiunea de caritate - Caravana de Crăciun.
Silvia BRĂDUȚAN, MANAGERUL ONG-ULUI CLIPA SIDERALĂ: ”În acest an Caravana va pleca în 20 de localități ale Republicii. Darul nostru este evenimentul pe care noi îl organizăm, povestea asta de Crăciun, concursurile, victorinele, discoteca. Au niște emoții extraordinar de frumoase.”
Caravna de Crăciun își va încheia traseul pe 21 decembrie.

