Numărul muncitorilor pe șantierele de construcţie a liniei electrice aeriene Vulcăneşti-Chişinău ar urma să fie mărit începând de săptămâna viitoare. Până acum, la Congaz au fost montați 30 de piloni din totalul de 500, iar lucrările se desfășoară și la stația Electrică Chișinău, unde se montează echipamentele de legătură. Întreg proiectul va costa țara noastră 61 milioane de euro.

Francesca GÎNDEA, REPORTER PRO TV: Lucrările au început aici în luna aprilie 2024. Până acum, au fost asamblați 30 astfel de piloni din totalul de 500, iar șantierul de construcție se extinde pe o distanță de circa 65 de kilometri, de-a lungul Autonomiei Gagauzia și a raioanelor Leova, Cahul și Taraclia.”    

Constantin BOROSAN, SECRETAR DE STAT, MINISTERUL ENERGIEI. Se fac fundații, săpături, fiecare pilon are patru brațe, adâncimea e de la 3 la 5 metri, în dependență de relief și sol și ulterior se montează pilonii. Sunt mai mult de 200 de fundații turnate, urmează să se avanseze cu pilonii electrici. Există suficient spațiu de lucru pentru a avansa cu fundațiile. Urmează din februarie să fie suplimentate forțele de muncă pe șantier ca să se avanseze mai rapid. Odată ce vor fi montați pilonii, următoarea etapă va fi pozarea cablurilor pe piloni.”

Lucrările de montare a pilonilor sunt efectuate de o companie din India, iar suma    proiectului este de circa 27 milioane de euro. Un alt proces în plină desfășurare este exproprierea terenurilor pentru construcţia liniei electrice. Autoritățile susțin că unii proprietari nu sunt de acord cu oferta Guvernului, iar din acest motiv, procesul se tergiversează.

Ruslan SURUGIU, DIRECTOR UCIPE: ”Exproprierea este o etapă foarte improtantă. Nu a fost deloc uşor pentru că avem mai multe provocări în ceea ce privește acest proces. Nu sunt persoane care se opun direct, dar sunt persoane care ar dori să obţină cât de mult posibil din acest proces. În total mai mult de 10 milioane deja s-au consumat pentru procesul de compensare.”

Linia electrică aeriană de 400 kV va uni stațiile electrice Vulcănești și Chișinău. În plină desfășurare sunt şi lucrările la stația Electrică Chișinău 330kV, unde se montează echipamentele de legătură.

Constantin BOROSAN, SECRETAR DE STAT, MINISTERUL ENERGIEI:  ”Urmează a fi montate în această stație echipament, transformatoare, auto-transformatoare, întrerupătoare, separatoare corespunzătoare acestei tensiuni de 400 kV.”    

Cu linia electrică Vulcănești-Chișinău în funcțiune Republica Moldova va putea transporta energie electrică fără a mai folosi nodul energetic al centralei de la Cuciurgan şi, astfel, poate evita şantajul energetic al Federației Ruse. Întreaga investiție se desfășoară în cadrul Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic, finanţat de Banca Mondială cu 61 de milioane de euro.