Șapte blocuri locative din zona strada Albișoara – bulevardul Ștefan cel Mare sunt temporar fără apă, iar în sectorul Centru la unele blocuri este presiune scăzută în rețea, după ce în această dimineață s-a spart o țeavă, iar muncitorii lucrează pentru a remedia problema.
UPDATE 16:50 Lucrările de remediere a avariei produse la apeductul de pe strada Albișoara continuă și la această oră.
Potrivit Apă-Canal, echipele specializate au desfășurat ample lucrări de demontare a segmentelor avariate, precum și operațiuni pregătitoare pentru intervenția propriu-zisă, inclusiv demontarea planșeului și a blocurilor de sprijin.
„După eliminarea tensiunilor din îmbinări, vor fi confecționate noi segmente de conductă, urmând ulterior înlocuirea porțiunii defecte. Totodată, au fost mobilizate 3 echipe pentru îndeplinirea lucrarilor de sudură, care sunt în curs de executare", explică responsabilii.


Potrivit Apă-Canal Chișinău, în prezent, echipele întreprinderii au demarat lucrările de demontare a segmentelor avariate ale conductei cu diametrul de 1000 mm.
„Ulterior, după eliminarea tensiunilor din îmbinări, vor fi confecționate noi segmente de conductă și va fi efectuată înlocuirea segmentului defect", explică responsabilii.


Strada Albișoara din capitală s-a transformat într-un râu în această dimineață, după ce o țeavă de apeduct s-a spart.


