Militarii americani, care urmeaza sa participe la exercitii militare comune cu soldatii moldoveni, au ajuns astazi in Moldova. Zeci de blindate s-au deplasat in coloana prin vama Sculeni. Imediat ce au trecut frontierea, acestia au fost opriti de catre un grup de deputati socialisti, care impreuna cu sustinatorii lor au protestat, cerandu-le sa plece acasa. Au fost si din cei care au salutat vizita americanilor.

Primii militarii americani au ajuns in vama Sculeni la ora 5 dimineata. Imediat ce au intrat in Moldova acestia au dat nas in nas cu mai multi deputati socialisti si sustinatorii lor. Acestia au incercat sa blocheze accesul blindatelor si au verificat documentele soldatilor si echipamentele. 

Pe de alta parte, au fost si cateva persoane care au sustinut vizita americanilor.


Intr-un final, militarii au fost lasati sa treaca. Genistii din cadrul Regimentului 2 Cavalerie al SUA au trecut frontiera pe tot parcursul zilei de astazi, cei care erau in vama simtindu-se ca la o adevarata expozitie de tehnica militara. Asa ca nu au ezitat sa filmeze si sa faca poze.

Ministrul apararii, Anatol Salaru a declarat ca prin protestul de astazi, socialistii s-au folosit de imunitatea parlamentara si nu au facut decat sa se afiseze in fata camerelor.

Potrivit ministerului Apararii, exercitiul moldo-american Dragon Pioneer 2016 desfaurat, in premiera, in tara noastra va incepe maine si se va incheia peste 16 zile. La aplicatii vor participa 198 militari americani si 165 de soldati de la noi. Astfel, vor avea loc antrenamente in vederea acordarii de ingrijiri medicale si evacuari, exercitii de demolari si supravieturire in conditii de camp. Pe 9 mai 24 de vehicule militare americane urmeaza sa fie expuse in Piata Marii Adunari Nationale. Socialistii au anuntat ca nu vor permite ca blindatele sa ajunga la Chisinau. Aplicatiile sunt urmarite si la Moscova. Deputatul rus, Roman Hudeacov i-a numit pe cei de la conducere fascistisi, asta pentru ca intentioneaza sa aduca echipamentele militare la Chisinau pe 9 mai.