Un sofer de TIR italian l-a impuscat pe unul dintre colegii sai, un cetatean moldovean, care abia ce fusese angajat, scrie presa italiana.

Italianul de 58 de ani a asteptat ca noul coleg, cu doi ani mai mai batran decat el, sa-si termine tura, apoi a tras in acesta fara mila.

Totul s-a intamplat vineri, 15 martie, chiar in curtea unei companii de transport din Brivio, provincia Lecco.

Imediat dupa atacul brutal, speriat si cu dureri mari, moldoveanul s-a urcat intr-o masina si s-a dus direct la spital.

Din fericire, barbatul, care a fost impuscat in umar, a scapat cu rani usoare, iar dupa cateva ore a fost externat.

Politistii l-au gasit pe atacator la el acasa. Acesta a recunoscut ca si-a impuscat colegul si a marturisit ca a facut acest lucru din invidie.

„Este cel mai recent venit in companie, dar i-au dat cel mai frumos camion”, a marturisit camionagiul criminal.

„Nu este corect ca i-au atribuit cel mai nou vehicul, in timp ce pe mine ma lasa sa il conduc pe cel mai vechi, cu mai multi kilometri”, a mai spus acesta.

Pe numele individului a fost deschis un dosar penal, insa el nu a fost retinut de politisti.