Un barbat de 83 de ani infectat cu COVID-19 si-a pus capat zilelor. Tragedia s-a produs aseara la centrul COVID de la Moldexpo, iar politia a initiat o ancheta pe marginea cazului. Medicii din prima linie care trateaza pacientii in stare grava afirma ca starea emotionala a bolnavilor este data peste cap, pentru ca boala afecteaza si creierul. Ba mai mult, din cauza insuficientei de oxigen, pacientii nu-si mai controleaza actiunile si pot recurge la gesturi extreme.
Iuliana MARANCIUC, REPORTER PRO TV:„Incidentul s-a intamplat seara trecuta in jurul orei opt aici la centrul de la Moldexpo. Politia anunta ca angajatii medicali au descoperit pacientul deja fara suflare in salon.”
Politia afirma ca barbatul in varsta de 83 de ani era internat la centrul COVID de trei zile, fiind adus acolo pe 18 octombrie. Responsabilii din cadrul institutiei medicale au refuzat sa ofere alte detalii despre acest caz, mentionand ca si ei sunt extenuati si afectati de astfel de tragedii. La gardul care desparte zona COVID de cea non COVID am intalnit o pacienta, care a iesit sa traga o gura de aer. Femeia spune ca nu stie nimic despre incident, dar ne-a povestit ca noaptea, pacientii devin mult mai agitati.
“Stam cate unul in cabina. Noaptea uneori striga, mama, diferite. Care sunt mai gravi.”
Femeia ne-a spus ca multi ajung in stare extrem de grava la spital, pentru ca locurile in institutiile medicale sunt limitate. Iar atunci cand boala avanseaza, bolnavii devin disperati.
“Intra in panica, ca nu au niciun ajutor, se sufoca, nu pot manca, nu pot face nimic. Omul este disperat. Cand este bolnav pacientul nu judeca ce face.”
Am discutat despre starea pacietilor ajunsi in stare grava cu cel care de aproape doi ani, lupta cu acest virus in prima linie – medicul Alexandru Botizatu. Acesta spune ca cel mai socant pentru bolnavi este atunci cand persoana de pe patul de alaturi este rapusa de COVID.
Alexandru BOTIZATU, SEFUL DEPARTAMENTULUI REANIMARE SI TERAPIE INTENSIVA, SPITALUL REPUBLICAN:“Sunt afectati de anturajul din terapie intensiva unde este o situatie de razboi, pacientul decedeaza, este la ventilatie mecanica, sunt masuri de resuscitare continua si pacientii care sunt constienti sau care sunt capabili de a face o analiza ei sunt afectati de aceasta atmosfera.”
Din cauza insuficientei de oxigen, sectoarele creierului responsabile de partea psihologica sunt afectate.
Alexandru BOTIZATU, SEFUL DEPARTAMENTULUI REANIMARE SI TERAPIE INTENSIVA, SPITALUL REPUBLICAN:“Un pacient in insuficienta de oxigen se poate intampla orice cu acest creier. El nu mai poate controla organismul, nu mai poate controla gandurile si poate face si indeplini actiuni care nu ii sunt proprii.”
La spitalul Republican, unde activeaza Alexandru Botizatu, zilnic, doi psihologi viziteaza pacientii infectati de la terapie intensiva. Acestia insa nu reusesc sa consilieze si sa acorde asistenta necesara pentru toti bolnavii. Cat despre starea psihologica a medicilor…
Alexandru BOTIZATU, SEFUL DEPARTAMENTULUI REANIMARE SI TERAPIE INTENSIVA, SPITALUL REPUBLICAN:“Unicul psiholog alaturi de un medic este colegul lui care lucreaza cot la cot. Aceste discutii de pe holurile institutiei sau pe holurile sectiei “cum a trecut ora din focar, ce s-a intamplat, cinci minute asculta-ma cat e greu”. Aceasta probabil este cea mai buna si la moment cea mai accesibila metoda de psihoterapie.”
De la inceputul pandemiei, peste 300 de mii de persoane din tara noastra au contractat virusul. Bilantul deceselor cauzate de virus depaseste cifra de 7300.

