Cei 85 de milioane de dolari oferiți de Statele Unite pentru sectorul energetic al Republicii Moldova vor fi folosiți pentru construcția unei stații de stocare a energiei electrice. Din acești bani vor fi cumpărate baterii pentru a face rezerve de energie
Antony Blinken a ajuns aseară la una din principalele stații de înaltă tensiune care alimentează capitala, după ora 20:00. Acolo oficialul american era așteptat de premierul Dorin Recean, reprezentanții USAID în țara noastră și directorul Moldelectrica, Sergiu Aparatu care i-au făcut o excursie lui Blinken și i-au povestit despre principalele provocări ale Republicii Moldova în domeniul energetic. Uterior Blinken și Recean au vorbit despre noul proiect în valoare de 85 de milioane de dolari, care va fi finanțat de SUA. Este vorba de un sistem de stocare a energiei electrice pe bază de acumulatoare.
Antony BLINKEN, SECRETARUL DE STAT AL SUA: „Prin acest proiect vrem să ajutăm Moldova să-și edifice infrastructura sa. Aceste acumulatoare de scară mare, care pot să stocheze energia - pot să facă o diferență mare în stabilizarea rețelei, în sporirea întrebuințării surselor energetice regenerabile și în integrarea pe piețele europene. Ceea ce facem azi va avansa acest progres. Acest fond de 85 mln de dolari va fi un catalizator, pentru că va atrage investiții și din secortul privat și din alte state.”
Dorin RECEAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Aceasta investiție va asigura securitatea energetică a Republicii Moldova, atunci când vor exista probleme de rețea, atunci când vor exista incidente în rețea, fie din cauza sistemelor interne, fie din cauza bombardamentelor care astăzi continuău să se întâmple cu care Republica Moldova este integrată.”
Potrivit responsabililor, ar fi vorba de un parc imens cu baterii de stocare ce urmează a fi folosite mai ales pentru dezvoltarea sistemului de energie verde.
Daniela ANDREEV, REPORTER PRO TV: „Bateriile urmează a fi cumpărate și se preconizeză să ajungă în țara noastră în aproximativ un an. Acestea vor arăta ca niște containere imense, le putem vedea în imagine și vor fi folosite pentru stocarea energiei regenerabile acumulate pe timp de zi care va putea fi utilizată noaptea atunci când consumul crește.”
Antony BLINKEN, SECRETARUL DE STAT AL SUA: "Este un proiect care va întări capacitatea liniilor de transmisie de înaltă tensiune, îndeosebi interconectarea dintre Moldova și România. Asta va întări interconectarea cu Europa și integrarea în rețeaua europeană. Aceste reforme, la care s-a angajat Republica Moldova, vor atrage noi investiții private, vor crea locuri de muncă și vor spori securizarea energetică, un factor important și în asigurarea independenței. Acest lucru se întâmplă nu doar în Moldova, ci în toată Europa.”
După evenimentul pentru presă, Recean și Blinken s-au retras pentru discuții într-un foișor amenajat pe teritoriul stației electrice, iar ulterior oficialul american a plecat la Praga unde azi participa la o reuniune informală a miniştrilor de externe din cadrul NATO. Suportul de 85 de milioane de dolari oferit de SUA face parte dintr-un pachet de 300 de milioane anunțat în februarie 2023. Din aceștii bani o tranșă similară a fost oferită anul trecut pentru compensații în factură, iar aproximativ 70 de milioane de dolari vor merge la construcția celei de-a treia linii electrice de interconectare cu Romănia, pentru care la sfârșitul lunii trecute ministrul energiei a semnat un memorandum cu Agenția SUA pentru Dezvoltare internațională.

