Cei patru angajați ai ANTA, reținuți marți pentru corupție, au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Decizia a fost luată astăzi de către magistrații de la Bălți la solicitarea procurorilor. Aduși în instanță, suspecții au refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor. 

Publicat:30.01.2025, 16:48

„- Vă recunoașteți vina? De ce ați luat mită? 

-Ce favoruri oferiați în schimbul banilor?”

Cei patru angajați ai Agenției Naționale pentru Transport Auto au fost escortați rând pe rând la Judecătoria din Bălți. Ședința a avut loc cu ușile închise.

Iurie MORARU, ASISTENT JUDICIAR LA JUDECĂTORIA BĂLȚI: „Au fost examinate patru demersuri privind aplicarea măsurii preventive arest preventiv pentru 30 de zile. Toate demersurile au fost admise.” 

Procurorul de caz susține că nu toți bănuiții conlucrează cu ancheta și este prea devreme pentru a stabili cu ce pedeapsă exact se vor alege. 

Grigore BÎNZARI, PROCURORUL DE CAZ: „Aceștia sunt învinuiți de comiterea infracțiunilor de corupere pasivă în legătură cu funcția de serviciu. Unele aspecte vizează elemente de estorcare. Fiecare faptă penală urmează a fi calificată diferit. Suntem în proces de desfășurare a acțiunilor de urmărie penală.”

Potrivit Centrului Național Antiocurpție, cei 4 angajați ANTA ar fi cerut și primit sistematic mită din partea mai multor transportatori pentru a nu-i sancționa pentru încălcările comise. Ofițerii au descins marți cu percheziții în peste 20 de locații din municipiul Bălți. Acasă la cei patru bănuiți au fost găsite mai multe sume de bani, în diferită valută. 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.