Centrul de Prevenire a Abuzului Față de Copii, alături de alte 20 ONG-uri, a lansat un apel public prin care solicită retragerea propunerilor de modificare a Codului Educației, prin care se vrea introducerea unui șir de sancțiuni pentru elevi. Este vorba de proiectyul lansat de Ministerul Educației care ar avea drept scop contracararea fenomenului de bullying în școli. Pe de altă parte, unii directori de instituții salută inițiativa autorităților. Subiectul urmează să fie discutat la sfârșitul săptămânii în cadrul sedinței Comisiei Parlamentare Educație.
Printre motivele de bază prezentate de reprezentanții societății civile este faptul că școlile au un rol important în protecția copilului, iar astfel de sancțiuni precum eliberarea de la ore pentru câteva zile și chiar exmatricularea ar putea genera situații de risc.
Daniela SÂMBOTEANU, DIRECTOR CNPAC: „În momentul în care este exmatriculat sau înlăturat de la ore, ce face acest copil? Nu încurajăm astfel ca el să fie integrat în grupuri non-formale, să ajungă în contact cu sistemul de justiție ulterior.02.38- În primul rând sunt supuși riscului cei mai vulnerabili copii, care provin din medii în care există carențe în educație, ba mai mult există violență în familie.”
Potrivit directorului Centrului de Prevenire a Abuzului față de Copii, elevii ar trebui să obțină o astfel de asistență. Precum includerea în diferite programe, asigurarea de către Minister și alte structuri a unor servicii ce ar contribui la ameliorarea comportamentului lor, dar și programe de educație parentale.
Daniela SÂMBOTEANU, DIRECTOR CNPAC: „Una dintre fundamentările din nota informativă a proiectului de lege e că nu costă bani, ba costă! Ca să lucrezi cu un copil care are un comportament indezirabil trebuie să oferi asistență, acces la un serviciu specializat care ar putea evalua situația, inclusiv situația din familie. E necesar să fie revizute curriculele, instruirea cadrelor didactice, un alt set de măsuri precum includerea unor măsuri de prevenire a arderii profesionale a pedagogilor.”
Între timp, unii directori de școli sunt de acord cu proiectul de lege lansat de Ministerul Educației.
Daniela VACARCIUC, DIRECTORUL LICEULUI TEORETIC “VASILE ALECSANDRI”: „Copilul trebuie să înțeleagă că există penalități pentru anumite comportamente. Sunt de acord, discuțiile cu psihologul, dar vreau să întreb, dar în școlile unde nu este, vă imaginați cât e de dificil să ții un psiholog cu 2700 de lei într-o școală. Eu înțeleg că există foarte multe școli unde comunicarea e puțină. Dar în cele unde există comunicare suficientă și copilul face acțiuni violente, urmăriți ce se întâmplă în spațiul public, lovește alt copil cu picioarele. - Cum poate fi penalizat acest copil, el nu raspunde nicicum?! Legea este îndreptată împotriva obrăzniciei, să o susținem.”
Nelli BEREZOVSCHI, DIRECTORUL LICEULUI TEORETIC „MIHAI VITEAZUL”: „- Apar unele situații când e mai bine să fie izolat din comunitate pe o perioadă de timp. - Atunci când sunt reguli clare pentru fiecare și percepute, copilul trebuie să înțeleagă ce se așteaptă de la el, ce se cere și că sunt reguli care nu se discută, nu ditatură.- Avem situații când psihologul nu mai știe cum să procedeze.”
Am încercat să obținem o reacție de la Ministerul Educației, dar și avocatul poporului pentru drepturile copilului însă nu ni s-a răspuns la apeluri. Potrivit directorului Centrului de Prevenire a Abuzului Față de Copii, maine ambele părți se vor întâlni în cadrul ședinței comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.
La începutul lunii martie a fost aprobat de Guvern un proiect de lege, care prevede sancțiuni mai dure pentru elevii care admit repetat încălcări grave, cu scopul de a combate fenomenul de bullying în școli. Mai exact elevii de liceu și doar adolescenții din această categorie ar putea fi exmatriculați. Pentru încălcări disciplinare mai ușoare elevii ar putea fi îndepărtați temporar de la ore sau suspendați pâna la 15 zile într-un an.
Ministrul Educației spunea că aceste măsuri vor fi luate doar după ce elevii vizați vor avea parte de consultarea psihologului și după ce se va demonstra că a fost admis un comportament inadecvat. Toate sancțiunile vor putea fi atacate în instanță. Însă, pâna la aplicarea acestora, proiectul de lege trebuie să ajungă în Parlament pentru examinare și aprobare.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

