După ce vineri, 25 octombrie, mai mulți jurnaliști și redacții din R. Moldova au primit un email cu un document despre „rețeaua lui Șor”, care include 3 789 de nume și date de contact ale unor persoane despre care se precizează că lucrează pentru Ilan Șor, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) a emis un comunicat de presă în care precizează că datele „urmează a fi verificate minuțios în vederea stabilirii veridicității acestora, precum și suprapuse cu cele deținute de organele de drept, fapt menționat inclusiv de către reprezentanții sectorului polițienesc și al procuraturii”, transmite zgd.md.

CNPDCP precizează că la etapa actuală, este prematur a afirma sau a infirma dacă a avut loc sau nu o încălcare a legislației din domeniul protecției datelor cu caracter personal. În prezent, CNPDCP analizează, conform competențelor sale, circumstanțele aferente informațiilor mediatizate, acțiuni care implică inerent colaborarea cu autoritățile de resort.

Instituția a menționat că nu a recepționat careva plângeri din partea subiecților de date cu caracter personal care, eventual, ar fi vizați în listele mediatizate.

CITEȘTE MAI DEPARTE PE ZDG.MD.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.