Cererea pentru panourile solare a explodat, in ultima jumatate de an, in Republica Moldova. Astfel, in primele sase luni, numarul celor care si-au instalat panouri fotovoltaice a crescut cu peste 40%. Autoritatile spun ca astfel, capacitatea de stocare oferita energiei regenerabile in sistemul national de energie electrica, ce era de 10%, a fost depasita. Acest lucru s-ar fi intamplat si din cauza ca cetatenii si-au instalat capacitati mai mari de energie regenerabila decat, de fapt, ar avea nevoie.
Mihaela TABARCEA, REPORTER PRO TV: „Potrivit Agentiei pentru Eficienta Energetica, la inceputul anului, in Republica Moldova, erau peste 1900 de prosumatori, adica utilizatori care-si produc singuri energia electrica necesara pentru consum si sunt racordati la reteaua de distributie. In ultima jumatate de an, numarul acestora a crescut cu peste 40 la suta si a ajuns la aproape 2800 de prosumatori.”
Astfel, si puterea instalata a crescut cu circa 50 la suta. Acest lucru a dus la epuizarea capacitatii de stocare a energiei electrice regenerabile produsa de la soare, de 10 la suta, care i-a fost oferita in sistemele nationale.
Ion MUNTEANU, SEFUL AGENTIEI PENTRU EFICIENTA ENERGETICA: „Daca o anumita categorie de populatie supradimensioneaza sistemul, asta inseamna ca limiteaza si din posibilitatile altor gospodarii casnice de a beneficia de acest mecanism.”
Ion Munteanu spune ca acest lucru s-a intamplat din cauza ca oamenii isi instaleaza capacitati de panouri solare mai mari decat, de fapt, ar avea nevoie.
Ion MUNTEANU, SEFUL AGENTIEI PENTRU EFICIENTA ENERGETICA: „Presupunem ca ei nu sunt informati corect si interpreteaza acest mecanism ca si o modalitate de afacere, pentru a obtine profit.”
In acest sens, a fost lansata o platforma prin care orice persoana poate calcula de cate panouri fotovoltaice are nevoie pentru a-si asigura locuinta cu energie electrica.
Mihaela TABARCEA, REPORTER PRO TV: „Accesam calculatorul de energie fotovoltaica. Introducem cantitatea de energie electrica utilizata in ultimul an. Datele le gasim in coltul stang din factura. Alegem raionul in care locuim si introducem suprafata locuintei. Calculatorul va publica ce investitie trebuie sa facem, ce economie medie lunara vom avea, dar si care va fi durata de recuperare a investitiei.”
Tot in acest sens, Moldelectrica a publicat o harta pentru a-i informa pe cetateni in ce zone ale tarii sistemul national de energie electrica nu mai poate permite instalarea resurselor regenerabile. Potrivit acesteia, in sudul tarii nu mai exista posibilitatea ca cetatenii sa-si instaleze panouri solare. Autoritatile se gandesc daca ar putea sa majoreze capacitatea oferita in sistemul national resurselor regenerabile. Astfel incat cetatenii sa-si poata instala in continuare panouri fotovolaice.
Victor PARLICOV, MINISTRUL ENERGIEI: „Daca tu instalezi tot pe solar, poti sa ajungi in situatia cand toata energia este acoperita din solar, dar daca este si vant, trebuie sa te gandesti ce faci cu energia eoliana. Din cauza aceasta este o limita, un echilibru pe care trebuie sa-l mentii cand incerci sa integrezi regenerabilele in retea.”
Anul trecut, cantitatea de energie electrica produsa din resurse regenerabile in tara noastra era de circa doua procente.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.
