Certificatele COVID ar putea deveni obligatorii in spatiile publice si in locurile aglomerate. Autoritatile din sanatate isi propun sa inaspreasca restrictiile in pragul sarbatorilor de iarna, in contextul in care varianta Omicron se raspandeste rapid in tarile europene. Chiar daca nu exista inca o decizie finala a comisiei de sanatate publica in acest sens, reprezentantii HoReCa se arata nemultumiti de initiativa.

Ministrul Sanatatii, Ala Nemerenco, a anuntat in cadrul unei emisiuni televizate, ca membrii Comisiei Extraordinare de Sanatate Publica urmeaza sa se intruneasca pentru a examina un proiect de hotarare, care prevede impunerea obligativitatii certificatului COVID. Acest document presupune dovada vaccinarii complete, prezenta anticorpilor dupa ce persoana a trecut prin boala sau rezultatul negativ al testului la coronavirus. Asadar, moldovenii ar putea fi nevoiti sa detina documentul pentru a avea acces in localuri, teatre si sali de concerte, parcuri de distractii, nunti, botezuri si cluburi de noapte.

Svetlana NICOLAESCU, SECRETAR DE STAT AL MINISTERULUI SANATATII:“Una din propuneri care se regaseste in proiectul care urmeaza sa fie discutat presupune ca prezentarea acestui certificat COVID sa fie solicitata indiferent daca in localitate este cod rosu, verde sau alt cod.”

Reprezentantii din domeniul HoReCa s-au aratat nemultumiti de aceste masuri restrictive propuse.

Aneta ZASAVITCHI, PRESEDINTELE ASOCIATIEI RESTAURANTELOR SI LOCALURILOR DE AGREMENT:“Sunt anumite riscuri care se aduc mediului de afaceri. In primul rand, pierderea locurilor de munca a personalului care recent a fost recrutat, pentru ca pragul de alerta portocaliu si galben ofera o capacitate mai mare de lucru.”

O alta masura anuntata de ministrul Sanatatii vizeaza trecerea frontierei. Toti cei care vor intra in Moldova ar putea fi nevoiti sa se testeze chiar pe Aeroport, pentru a minimaliza riscul de raspandire pe teritoriul tarii a noii tulpini Omicron. Mai ales in perioada sarbatorilor de iarna, cand moldovenii din diaspora se intorc acasa.