Cete de uratori au cutreierat astazi satele Moldovei. Desi nu avem nici zapada, nici ger, tinerii, imbracati in straie de sarbatoare, nu au uitat de traditii si au mers din usa in usa pe la gospodari. Oamenii i-au primit calduros, pentru ca asa cum spune obiceiul, cei care sunt urati in ajun de Sfantul Vasile vor avea un an roditor.
In acest an, soarele bland i-a facut pe uratori sa-si scoata cojoacele groase. In haine traditionale si purtand cusme pe cap, tinerii din Opacii, Causeni, au batut zgomotos din picioare, asa incat i-a auzit tot satul.
Asa cum au invatat inca de la bunici, baietii au respectat traditiile cu sfintenie si nu au scapat niciun personaj din uraturile vechi.
Aceasta tanara a avut grija ca acordeonul sa sune cu toata forta, iar baietii au batut la toba si au cantat la fluier. Fireste, uratorii au asteptat rasplata pentru munca depusa.
Gospodarii, care au ascultat atenti uratura, au iesit cu mainile pline.
Sotii Blaj au ramas multumiti, stiind ca, potrivit traditiei, cei care primesc uratorii vor avea un an bun.
Cand a plecat o ceata de uratori, a venit alta. Cu clopotei in maini, baietii au batut la poarta oamenilor.
Uraturile au curs si pe retelele de socializare, iar unele dintre ele au devenit virale.
A mers cu plugusorul si fanfara politiei de frontiera. La punctul Palanca, cu o uratura au fost surprinsi vamesii ucraineni.
In dimineata de 14 ianuarie, de obicei copiii merg pe la casele oamenilor cu semanatul, aruncand cu graunte de ovaz ori porumb, in semn ca le doresc gazdelor un an bun.

