Chisinaul va cumpara 5 milioane de metri cubi de gaze, cantitate suficienta pentru trei zile, care va fi pastrata in depozitele din Romania. O decizie in acest sens a fost luata de Comisia pentru Situatii Exceptionate care a avut loc astazi. Au fost aprobate si alte masuri privind asigurarea securitatii energetice.

In urmatoarele zile, Energocom va cumpara de la Moldovagaz o cantitate de 5 milioane de m3 de gaze naturale, la pretul de peste 1800 de dolari pentru mia de metri cubi. Totodata, s-a luat decizia privind majorarea rezervelor de pacura. In acest sens, Termoelectrica urmeaza sa cumpere pana la 190 de mii de tone.

Anastasia TABURCEANU, CONSILIERUL PREMIERULUI: “Achizitia efectuata de Termoelectrica va fi scutita de plata taxei pe valoarea adaugata, a accizei si a taxei vamale, pe o perioada ce nu va depasi 31 mai 2023. Transportul cantitatii de pacura procurata va fi asigurat, in regim prioritar, de IS „Calea Ferata din Moldova”, in limita efectivului disponibil de cisterne si locomotive.”

S-au luat decizii si in ceea ce priveste asigurarea cetatenilor cu lemne.

Anastasia TABURCEANU, CONSILIERUL PREMIERULUI: „Agentia Moldsilva” va asigura comercializarea volumului masei lemnoase de foc recoltate si/sau aflate in stoc exclusiv consumatorilor casnici, entitatilor de interes public, precum si prestatorilor de servicii sociale acreditati.”

Incepand cu luna septembrie, Moldovagaz cumpara gaze naturale de la Gazprom cu un pret record de peste 1800 de dolari, cu circa 400 mai mult decat in luna august.

PRET ACHIZITIE GAZ/MIA METRI CUBI

SEPTEMBRIE: 1882 DOLARI
AUGUST: 1485 DOLARI

Anterior, autoritatile au declarat ca exista riscul ca la iarna Gazprom sa sisteze livrarile de gaz catre Moldova.