Cinci fosti angajati ai unei companii de constructii au fost trimisi pe banca acuzatilor, pentru ca au lasat 56 de persoane fara apartamente in Chisinau, in care au investit peste 40 milioane lei.

Potrivit PCCOCS, cinci fosti angajati ai uneia dintre cele mai mari companii de constructii de pe piata nationala au lasat 56 persoane fara apartamente in Chisinau, in care au investit, in perioada anilor 2012-2013. 

Compania a primit finantare din doua surse: investitori si banca si au avut suficienti bani pentru a-si indeplini obligatiunile. Angajatii companiei au folosit investitiile in scopuri personale. Din cauza ca nu au achitat creditele la banca, aceasta a initiat procedura judiciara de intrare in posesia apartamentelor. Indivizii, la diferite etape ale schemei infractionale, au falsificat documente contabile, dari de seama, informatii oficiale, iar in final, au sustras si tainuit documente contabile.

Drept rezultatul tuturor actiunilor ilegale, compania de constructii a intrat in incapacitate financiara, fiind initiata procedura de falimentare. Dosarul penal a fost pornit in 2017, la plangerea partilor vatamate, fiind primar gestionat de catre o procuratura teritoriala, iar din 2020, a fost transmis procurorilor PCCOCS. Procurorii au reusit aplicarea sechestrului pe averea invinuitilor, in valoare de aproximativ 7 milioane lei.

Faptasii sunt invinuiti in comiterea infractiunilor de escrocherie, delapidarea averii straine, abuz de serviciu, fals in declaratii, fals in documente contabile, tainuirea documentelor contabile, precum si prezentarea probelor false in judecata. Indivizii risca 15 ani de inchisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite functii sau de a exercita o anumita activitate pe un termen de pana la 5 ani.

Procurorii continua urmarirea penala cu referire la inca cel putin 15 parti vatamate, care nu sunt pe teritoriul Republicii Moldova.