Persoana care i-a trimis un mesaj judecatoarei Liuba Sova, prin care ii sugera sa-l inainteze pe Vladimir Turcan la functia de presedinte al Curtii Constitutionale (CC), iar acesta o va numi presedinte in absenta lui, ar fi un functionar din cadrul Secretariatului Parlamentului si coleg cu Sova la Facultatea de Drept a Universitatii de Stat din Moldova (USM).

Declaratiile au fost facute de catre Sergiu Litvinenco, deputatul Blocului ACUM, in cadrul emisiunii „Cotidianul LIVE”.

„Este un functionar din cadrul secretariatului Parlamentului care, din cate inteleg, este coleg cu doamna Sova la facultate, probabil de la catedra de drept constitutional. Rusu este familia lui”, a spus Litvinenco.

Totodata, deputatul sustine ca asta este „o proba elocventa ca procesul a fost viciat, sau, cel putin, s-a incercat vicierea procesului de alegere a presedintelui CC”.

Potrivit site-ului Parlamentului, unica persoana cu numele Rusu din cadrul Secretariatului este Victor Rusu, seful directiei informational-analitice.



Potrivit CV-ului lui Victor Rusu, in aceasta functie este din 2015, iar in 2014 a fost consilierul presedintelui Nicolae Timofti. Paralel, activeaza in calitate de Conferentiar Universitar la Universitatea de Studii Europene din Moldova.

Cotidianul.md a incercat sa ia legatura cu Victor Rusu pentru a comenta informatia. Reprezentantii USEM l-au contactat pe acesta pentru a-l intreba daca vrea sa discute cu noi, ulterior, ne-au oferit un numar la care nimeni nu a mai raspuns.

Liuba Sova a declarat anterior in cadrul unui emisiuni la TV8 ca, alegerea lui Vladimir Turcan la functia de presedinte al Curtii ar fi fost aranjata si ca votul de luni este rezultatul unei decizii luate din timp. Judecatoarea a spus ca a primit un mesaj de la un angajat al Parlamentului, care ii sugera sa-l inainteze pe Vladimir Turcan la functia de presedinte, iar acesta o va numi presedinte in absenta lui.

Judecatoarea Domnica Manole a solicitat anularea hotararii prin care Vladimir Turcan a fost ales presedinte al Curtii Constitutionale, dupa ce judecatoarea Liuba Sova a declarat public ca a primit un mesaj de la un angajat al Parlamentului, prin care i se cerea sa-l voteze pe Turcan. Noua componenta a Curtii Constitutionale a declarat inadmisibila sesizarea judecatoarei Domnica Manole. Astfel, presedinte al Curtii ramane Vladimir Turcan. Asta deoarece principala contestatara a procesului, Liuba Sova, pare sa se fi razgandit. Cel putin asa reiese din comunicatul Curtii Constitutionale, in care se afirma ca „Sova i-a prezentat Curtii o precizare potrivit careia, la momentul votului, aceasta a ‘avut incredere in legalitatea, independenta si impartialitatea acestui proces”.

Sursa: