Circa 20 de persoane au fost amendate cu peste un milion de lei de la începutul anului pentru că au provocat incendii, după ce au dat foc la iarba uscată. Potrivit responsabililor de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, peste 160 de hetare de vegetație uscată au fost mistuite de flăcări doar în ultimele săptămâni.

Sunt imagini surprinse de martori în ultimele săptămâni. Doar de la începutul acestui an au fost înregistrate circa 560 de incendii de vegetație în intreaga țara. În acest context în cadrul unei conferințe de presă oraganizată lângă lacul Ghidighici, acolo unde acum două săptămâni flăcările au făcut scrum circa 70 de hectare de vegetație uscată, pompierii și inspectorii de mediu au venit astăzi cu un apel către cetățeni.

Pomperii spun că de cele mai deseori factorul uman este de vină în producerea acestor incendii.  

Aleco SANDU, ȘEFUL ADJUNCT AL IGSU: „Proprietarii terenurilor agricole care dau foc la vegetația uscată. Sunt fumătorii, care aruncă mucurile de țigară la întâmplare. Și desigur, jocurile copiilor cu focul, copii lăsați fără supraveghere.”

Totodată, incendiile devin agresive datorită lipsei precipitațiilor a temperaturilor ridicate din ultima perioadă, dar și vântului puternic.  

Ion BULMAGA, ȘEFUL INSPECTORATULUI PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI: "Incendiile de vegetație au pericol foarte mare asupra stării de sănătate a cetățenilor, cât și asupra componentelor de mediu.”

Chiar dacă nicio persoană nu are de suferit, animalele din habitatele naturale pot fi prinse în focul puternic sau nevoite să fugă de flăcări.

Ion BULMAGA, ȘEFUL INSPECTORATULUI PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI: "În urma incendiului de vegetație sunt distruse habitatele multor specii de păsări și mamifere. Sunt distruse microelementele din sol. Astfel, distrugându-se fertilitatea solului.”

În acest context, cetățenii sunt îndemnați să nu dea foc la iarba uscată sau gunoiul menajer și în caz de incendiu să sune imediat la 112 sau la linia verde a Inspectoratului pentru Protecția Mediului. 

Pentru incendierea vegetației uscate, persoanele fizice riscă o amendă de până la 15 mii de lei, iar cele juridice la 40 de mii de lei. Pe parcursul anului 2024, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a aplicat amenzi de circa 3.400.000.