Trei indivizi, printre care si un politist din cadrul Inspectoratului de politie Orhei sunt cercetati penal pentru viol.
Totul s-a intamplat in noaptea de 22 iulie intr-o localitate din Orhei. Potrivit Procuraturii, o adolescenta de 16 ani s-ar fi pornit acasa de la discoteca, iar doi indivizi care se cunosteau cu fata i-ar fi propus sa o duca cu automobilul.
Astfel, potrivit autoritatilor, ajunsi in automobil cei doi ar fi abuzat-o sexual, iar totul s-ar fi intamplat in prezenta unui politist de la Inspectoratul de Politie din Orhei.
Imediat dupa cele intamplate, victima s-a adresat oamenilor legii, iar ulterior, suspectii au fost retinuti si pusi sub invinuire.
Pentru violul unei minore, comis de doua sau mai multe persoane, norma penala prevede pana la 12 ani inchisoare.


