Ilan Shor urmeaza sa construiasca un complex rezidential de lux, chiar in inima Codrilor Orheiului. Despre asta scrie astazi Rise Moldova, care precizeaza ca padurea a fost cumparata de familia Sor inca in 2005, in urma unor tranzactii dubioase. Lotul s-ar afla exact pe teritoriul Parcului National Orhei, care ar trebui sa fie protejat de stat.
Asa ar trebui sa arate complexul rezidential de lux care urmeaza sa fie construit de Ilan Sor. El ar urma sa cuprinda o cladire moderna cu patru nivele, casute pentru musafiri, teren de tenis si de volei. Potrivit jurnalistilor de la Rise Moldova, terenul de pe malul lacului Ivancea se afla pe ruinele unei baze de odihna sovietice. Rise noteaza ca familia Sor a obtinut cele 2 hectare de padure inca in 2005.
Olga CEAGLEI, JURNALIST RISE MOLDOVA: " A cumparat in 2005 de la o alta companie care a reusit sa obtina padurea pentru 100 de mii de lei. Ulterior, a gajat padurea obtinand un credit de 1,8 milioane de lei. Lotul de padure a fost cumparat de o companie ce apare in raportul Kroll si fusese gajat la Banca Sociala, una din bancile din care s-a furat miliardul. In 2015, aceasta firma a vandut padurea unei alte companii din holdingul Sor."
Olga CEAGLEI, JURNALIST RISE MOLDOVA : "practic a schimbat padurea de pe o firma compromisa pe una curata. Tot pe malul lacului Ivancea, Ilan Sor mai are 30 de hectare de padure, luate in arenda pana in 2037."
Potrivit Rise, intre anii 2003-2007, Moldova a pierdut circa 500 de hectare de paduri, suprafata echivalenta a 20 de terenuri de fotbal. Aceste loturi au ajuns pe mainile unor milionari, in schimbul unor terenuri degradate.
Olga CEAGLEI, JURNALIST RISE MOLDOVA : "Din 2013, Parlamentul a decis tranformarea codrilor Orheiului in Parc National, constitutia spune ca padurea nu poate fi vanduta. Evident ca nu este ok.Dnul Tarlev ne-a zis ca aceste hotarari au fost luate legal , a confirmat ca tot ce a semnat s-a facut la limita legii."
Ilan Sor este principalul invinuit in dosarul delapidarilor de la Banca de Economii. El a scapat insa de masura de arest odata cu participarea in cursa electorala pentru primaria Orhei, pe care a si castigat-o. Totodata, milionarul este cel care l-a denuntat pe Vlad Filat, marturisind ca i-a dat mita 250 de milioane de dolari.
Fostul premier se afla in puscarie, in timp ce primarul de Orhei este in libertate, avand in vedere ca legea ii protejeaza pe cei care dau mita. Purtatorul sau de cuvant nu ne-a raspuns la telefon pentru a comenta investigatia Rise.
![]()
Transferul padurii din proprietate publica în proprietate privata a fost legalizat prin hotarâri de Guvern, semnate de fostul premier Vasile Tarlev. Potrivit unui raport al Curtii de Conturi, hotarârile respective contravin Codului Silvic, care interzice reducerea si fragmentarea suprafetelor fondului forestier, si reprezinta o amenintare a interesului public.
„În urma diferitor tranzactii de schimb, terenurile fondului silvic, proprietate publica a statului, au fost înstrainate atât în favoarea agentilor economici, cât si a persoanelor fizice care au profitat de beneficii superioare în raport cu cele ale domeniului public”, noteaza auditorii Curtii de Conturi.
Vasile Tarlev, ex-premier: La baza hotarârilor de Guvern au stat demersurile oficiale si notele informative care argumenteaza fiecare caz în parte.
Cum a ajuns Ilan Shor proprietar de padure
Familia primarului de Orhei este proprietara a peste 2 hectare de padure înca din 2005. Atunci Ghermivali SRL, companie în care tatal lui Ilan Shor detinea o cota de 96%, a cumparat padurea de la Nizov-Com SRL, firma care, în prezent, este administrata de un apropiat al familiei milionarului Gabriel Stati.
Nizov-Com a intrat în posesia padurii printr-o hotarâre de Guvern din 2005. Asta, dupa ce a dat statului la schimb 3 hectare de teren „acoperit partial cu vegetatie forestiera, cu râpi si alunecari”, potrivit Curtii de Conturi. Nizov-Com a cumparat cele 3 hectare de la Primaria com. Putintei cu 6,5 mii lei. În schimb, din vânzarea padurii, aceasta a obtinut un venit de peste 100 mii lei. Nizov-Com nu a plecat din Codrii Orheiului. În ultimii opt ani, compania arendeaza aproape 400 hectare de padure.
Padurea, gajata la banca
Tot în 2005, la doar patru luni de când devine proprietara, firma Ghermivali gajeaza padurea pentru 1,8 milioane de lei la Banca Sociala, conform Curtii de Conturi. Între timp, administrator si asociat al companiei devine Ilan Shor, iar sirul contractelor ipotecare continua pâna în 2014. Atât Ghermivali, cât si Banca Sociala au fost implicate în disparitia miliardului din sistemul bancar, se arata în Raportul Kroll.
Pe 23 octombrie 2015, Ghermivali a vândut padurea firmei D.F.I. SRL, si ea parte a holdingului Shor. Noul proprietar al padurii este o companie fondata în august 2012 de Viorel Melnic, actionar si fost presedinte la Unibank, o alta institutie financiar-bancara implicata în „Furtul Secolului”. Peste o luna, Melnic se retrage din actionariatul D.F.I., iar noul asociat unic devine Dufremol SRL, companie detinuta de Ilona Shor.
Shor Residence Holding
În padure, pe ruinele unei baze de odihna sovietice, Shor intentioneaza sa ridice un complex rezidential de lux de peste 20 mii de metri patrati. Acesta va cuprinde o cladire moderna cu patru nivele, mai multe casute pentru oaspeti, dar si un teren de tenis si altul de volei. Proiectul a fost realizat anul trecut de firma ruseasca de arhitectura Proekt Capital.
![]()
![]()
![]()
![]()
Citeste continuarea investigatiei pe rise.md.
Sursa foto: rise.md

