Alexei Serebreanschi, colonel in rezerva SIS si fost sef al spionajului extern, acuza conducerea SIS de incompetenta, mentionand ca „prin actiunile desfasurate pe parcursul ultimilor ani prezinta semne clare de comitere a unor infractiuni deosebit de grave”. Potrivit lui, exista suspiciuni privind abuzul de serviciu si abuzul de putere, neglijenta in serviciu, dar si divulgarea intentionata a informatiilor atribuite la secretul de stat si acoperirea unor crime. In opinia sa, aceste fapte ilegale pot avea consecinte dezastruoase pentru stat si pentru securitatea lui, scrie Ipn.md

„Aceste persoane, care sunt azi in functii inalte in SIS, au utilizat aceste metode pe timpul „statului capturat, anume cand Esaulenco a fost numit vicedirector la SIS, ca apoi dupa inceputul luptei cu statul capturat, luptatorul Dodon sa-l promoveze pe Esaulenco si acest grup la conducerea SIS, oferindu-le grade de general peste noapte – interesant pentru ce succese remarcabile?”, a declarat Alexei Serebreanschi intr-o conferinta de presa la IPN.

Alexei Serebreanschi a mentionat ca a activat in cadrul Serviciului de Informatii si Securitate timp de 19 ani, ultima functie detinuta a fost sef al spionajului extern. Insa, pe 26 iunie 2019, peste cateva ore dupa ce Igor Dodon (pe atunci sef de stat) l-a prezentat colectivului de ofiteri pe Alexandr Esaulenco in calitate de nou director SIS, ultimul, fara vreun motiv si temei legal, intr-o maniera abuziva, a dispus eliberarea sa din functie. „Drept protest fata de decizia ilegala a lui Esaulenco in aceeasi zi, am depus demisia de onoare si m-am eliberat din cadrul SIS. Apoi, am atacat ordinul directorului SIS in instanta de judecata”, sustine colonelul in rezerva.

In opinia sa, decizia de scoatere din functie a fost una politica. „A fost luata imediat de Esaulenco, la indicatia personala a lui Dodon, pe motiv ca directia de spionaj extern, pe care am condus-o, detinea informatii referitor la activitatile ilegale ale lui Dodon peste hotare. Mai mult ca atat, subdiviziunea de spionaj extern dispunea si de date confirmative privind implicarea ilegala a lui Dodon in eliberarea cetatenilor Republicii Moldova detinuti in calitate de ostatici in Afganistan”, a notat Alexei Serebreanschi.

Potrivit lui, in campania electorala pentru alegerea presedintelui Republicii Moldova, din toamna anului 2020, SIS a lansat informatii false despre actualul vice-prim ministru pentru reintegrare Vladislav Kulminski, precum ca acesta este agent al serviciilor speciale din Tiraspol si ca este infiltrat in mediul diplomatic european de la Chisinau pentru a culege informatii si a realiza masuri de influenta in interesul regiunii transnistrene.

„Sub conducerea lui Esaulenco si Gumeniuc, SIS a creat o retea de Telegram canale si site-uri web de stiri anonime cu scop de lansare si raspandire a stirilor false despre politicienii care erau incomozi lui Dodon, deputati de opozitie, reprezentanti ai autoritatilor publice locale care reprezinta partide de opozitie, diplomati europeni, inclusiv si reprezentanti ai minoritatilor etnice nationale”, a mai spus Alexei Serebreanschi.
Sursa: Ipn.md