Ministerul Sanatatii a confirmat ca femeia infectata cu coronavirus se afla la Spitalul Republican "Timofei Mosneaga". Starea acesteia ramane a fi grava, dar stabila.
Responsabilii de la Ministerul Sanatatii spun ca, conform recomandarilor OMS, pacientii adulti, depistati cu infectia Coronavirus de tip nou, cu forme usoare si medii, sunt tratati in cadrul Spitalului de Boli Infectioase “Toma Ciorba”. Insa, cei care prezinta complicatii grave sunt internati la Spitalul Clinic Republican.
Initial, pacienta a fost internata in Spitalul de Boli Infectioase “Toma Ciorba”. Ulterior, dupa ce starea acesteia s-a agravat a fost transferata in sectia Reanimare si terapie intensiva. Pacienta este izolata in boxa de reanimare.
"Tot personalul medical care acorda asistenta medicala pacientei este echipat cu echipament de protectie individuala. Intrarea in sectia Reanimare este securizata si separata. Medicii din SCR au fost instruiti suplimentar la capitolul control al infectiilor si managementul clinic al pacientului cu COVID-19", se arata in comunicatul emis de Ministerului Sanatatii.