Dupa ce doar doua persoane si-au exprimat dorinta de a ocupa fotoliul de procuror general, Consiliul Superior al Procurorilor a decis sa prelungeasca termenul de depunere a dosarelor. Astfel candidatii vor avea posibilitatea sa se inscrie in competitie pana la data de 29 decembrie. Totodata, in cadrul sedintei de azi a CSP, ex-procurorul general Alexandr Stoianolglo a cerut ca acest concurs sa fie anulat, insa solicitarea a fost respinsa.

„Consiliul Superior al Procurorilor a hotarat de a prelungi termenul de depunere a dosarelor in cadrul concursului anuntat prin hotararea CSP privind concursul pentru functia de procuror general.”

Astfel, termenul de depunere a dosarelor pentru functia de procuror general care a expirat pe 22 noiembrie a fost prelungit pana pe 29 decembrie. Totodata, in sedinta de astazi ex-procurorul general Alexandr Stoianoglo a solicitat Consiliul Superior al Procurorilor sa suspende acest concurs, motivand ca a contestat in instanta de judecata decretul prin care a fost demis din functia de procuror general, iar o decizie inca nu a fost adoptata.  

„Consiliul Superior al Procurorilor, cu majoritatea voturilor a hotarat de a respinge cererea domnului Alexandr Stoianoglo privind suspendarea concursului anuntat de CSP pentru selectarea candidatului la functia de Procuror General.”

Pana pe data de 22 noiembrie, data limita de depunere a dosarelor pentru functia de procuror general, au fost inregistrati doar doi candidati, fiind vorba despre avocatul Ilie Rotaru si procurorul Igor Demciucin. Rotaru a mai candidat in 2019 pentru functia de procuror general. 

De-a lungul anilor acesta a candidat pentru mai multe functii publice, inclusiv pentru cea de presedinte al Republicii Moldova. Potrivit anticoruptie.md, llie Rotaru a fost condamnat la 9 ani cu executare pentru escrocherie si anuntat in urmarire generala. O perioada el s-a aflat in Romania, de unde a revenit in 2019. Rotaru a declarat ca este nevinovat si ca dosarul i-ar fi fost fabricat la comanda lui Vlad Plahotniuc. 

Al doilea candidat, Igor Demciucin este acum adjunctul procurorului general interimar. El activeaza in procuratura din 2010, in 2016 find numit in functia de procuror in cadrul PCCOCS. Concursul pentru functia de procuror general a fost anuntat pe 23 octombrie.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.