Astazi, 4 iulie, Consiliul Superior al Magistraturii a examinat in sedinta solicitarea procurorului general Eduard Harunjen in dosarul in care judecatorul Oleg Melniciuc este suspectat de imbogatire ilicita.
Astfel, membrii CSM au acceptat partial demersul. Magistratul poate fi urmarit penal, insa nu va fi suspendat din functie, scrie anticoruptie.md.
Pe 26 iunie, presedintele judecatoriei Rascani, Oleg Melniciuc a fost retinut de procurorii anticoruptie, fiind banuit de imbogatire ilicita. A fost posibil dupa ce Consiliul Superior al Magistraturii si-a dat acordul. Atunci, in biroul acestuia au avut loc perchezitii. Procurorii nu au oferit multe detalii, insa sustin ca averea magistratului ar fi mai mare decat cea indicata in declaratia de venit. Melniciuc pledeaza nevinovat.
Pentru Ziarul de Garda, procurorul general, Eduard Harunjen a declarat ca obiectul examinarii sunt si donatiile facute de catre parintii pensionari ai lui Oleg Melniciuc care desi nu au nici un venit declarat la fisc, in ultimii ani i-au dat sute de mii de lei. Anterior, tot Ziarul de Garda scria ca mama magistratului ar detine in capitala mai multe spatii nelocative in blocuri noi cu o suprafata de sute de metri patrati. Totodata, portalul anticoruptie.md a mai scris ca in blocul de pe strada Hristo Botev, din capitala, care se construieste in prezent pentru magistratii Judecatoriei sectorului Rascani, Melniciuk si rudele sale ar avea apartamente si spatii comerciale.
Oleg Melniciuc este presedinte al judecatoriei Rascani din 2013. Acesta este finul de cununie a presedintelui Curtii Supreme de Justitie, Mihai Poalelungi.


