Contul de Telegram al sefului Inspectoratului General al Politiei, a fost spart. Despre asta au anuntat procurorii de la crime organizate care au initiat un dosar penal in acest sens. Astazi, Viorel Cernautean nu ne-a raspuns la telefon pentru o reactie.
Potrivit unui comunicat emis de PCOCCS, procurorii au deschis un dosar penal dupa ce contul sefului IGP, Viorel Cernauteanu a fost spart. Omenii legii sustin ca au investigat mesajele si fisierele care ar fi fost transmise si primite pe contul acestuia, ilegalitate care intre timp a fost intrerupta.
„Fapta investigata a vizat atat informatia textuala, cat si fisiere transmise si primite de catre seful IGP – ilegalitate care intre timp a fost intrerupta. Astfel, pe acest fapt a fost pornita urmarirea penala, cu privire la rezultatele careia oamenii legii urmeaza sa informeze ulterior, in masura in care aceasta nu ar afecta urmarirea penala”, se arata in comunicatul emis de PCCOCS.
L-am sunat astazi pe Viorel Cernauteanu pentru o reactie, insa seful IGP nu ne-a raspuns la telefon.
Miercuri, canalele de Telegram ale presedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu si a vicepremierului Andrei Spinu au fost sparte. Pe conturile oficialilor au fost publicate mesaje despre coruptia din institutiile de stat, iar la scurt timp au fost sterse. Mesajele erau insotite de link-ul unui site, pe care au fost postate mai multe conversatii atribuite ministrului justitiei, Sergiu Litvinenco.
O noua serie de conversatii private au fost publicate si ieri pe internet. De data aceasta mesajele au fost atribuite consilierului prezidential in domeniul apararii, Dorin Recean. Acesta nu ne-a raspuns la telefon pentru o reactie, iar reprezentantii presedintiei au declarat ca pretinsele conversatii sunt fabricate. Potrivit Ziarului de Garda, site-ul care le-a publicat a fost inregistrat marti, in afara tarii.
Acum trei zile Procuratura Generala a anuntat ca s-a autosesizat si va verifica cine sta in spatele atacurilor cibernetice. Am incercat sa aflam daca SIS investigheaza cazul, dar si cine administreaza site-ul, insa reprezentantii institutiei au refuzat sa comenteze.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

