După zile de caniculă și zăpușeală, în mai multe localități din țară a plouat cu grindină, iar vântul a suflat cu putere.
În raionul Glodeni, mai mulți copaci au fost doborâți, iar acoperișurile unor locuințe au fost parțial distruse. În Dondușeni, vântul a deteriorat 30 la sută din suprafața acoperișului unui bloc cu 5 etaje.
În total, salvatorii au intervenit în 15 raioane pentru a lichida consecințele ploii și rafalelor puternice. Și Administrația de Stat a Drumurilor anunță că drumarii au fost mobilizați pentru a curăța drumurile pe care au căzut crengi rupte de vânt. Codul galben de caniculă rămâne în vigoare pentru centrul țării, iar sudul e colorat în portocaliu. În următoarele zile maximele vor atinge 35 de grade.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

