Un moldovean de 35 de ani din Chisinau a murit in urma atacului lansat de gruparea Hamas asupra Israelului. Barbatul se afla la munca intr-o localitate din apropierea Fasiei Gaza.  Potrivit ministerului de externe, corpul neinsufletit al acestuia va fi repatriat in urmatoarele zile, iar acum ambasada Republicii Moldova din Tel Aviv si o companie funerara se ocupa de asta.

Igor ZAHAROV, PURTATORUL DE CUVANT AL MINISTERULUI DE EXTERNE: „Cu profunda tristete, informam ca Ambasada Republicii Moldova din Israel a primit tragica veste a pierderii unui cetatean moldovean in varsta de 35 de ani, acesta fiind una dintre victimele atacului terorist comis de catre teroristii infiltrati din Fasia Gaza.”

Ministerul de externe anunta ca barbatul activa in localitatea Kibbutz Holit, in apropierea zonei de conflict. Autoritatile nu ofera alte detalii, precizand ca familia victimei a cerut pastrarea confidentialitatii.

Igor ZAHAROV, PURTATORUL DE CUVANT AL MINISTERULUI DE EXTERNE:  „Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene mentine contactul cu familia concetateanului decedat si va oferi toata asistenta necesara.”

Corpul neinsufletit al victimei va fi repatriat in urmatoarele zile, Ambasada tarii noastre in Israel si o companie funebra acupndu-se acum de acest lucru. Potrivit surselor Pro TV, barbatul ar avea 3 copii. Prim-ministrul Republicii Moldova a vorbit astazi despre situatia tensionata din Israel. Dorin Recean a precizat ca a fost activata celula de criza la Ministerul Afacerilor Interne, pe langa cea de la Externe.

Dorin RECEAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:  „Am suplimentat consolatul din Israel cu doua persoane, respectiv, trebuie sa ne asiguram ca putem sa asiguram tot ce este necesar pentru cetatenii nostri de acolo.”

Totodata, premierul a avut un mesaj pentru moldovenii care planifica sa mearga in Israel si pentru cei care sunt deja acolo.

Dorin RECEAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:  „Vreau sa indemn cetatenii sa respecte alertele de calatorie ale Ministerului Afacerilor Externe, sa nu calatorim in Israel in perioada asta si cetatenii care sunt in zonele vulnerabile – sa paraseasca zonele vulnerabile si Israelul.”

In Israel sunt circa 13 mii de moldoveni. Autoritatile noastre i-au indemnat pe cei care vor sa fuga din calea razboiului sa revina acasa folosind cursele comerciale programate pentru urmatoarele zile, precizand ca exista si un plan de evacuare de urgenta, daca va fi nevoie.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.