E stare de razboi in Israel, dupa ce gruparea islamista Hamas a lansat azi dimineata peste 5 mii de rachete din Fasia Gaza, iar luptatorii sai au trecut granitele. Peste 500 de israelieni au fost raniti. Numarul mortilor nu este clar, avand loc si rapiri de catre militantii Hamas infiltrati de pe mare, din aer si pe sol, acestia deschizand focul asupra civililor. Este cel mai mare atac asupra Israelului din ultimii ani, iar ca raspuns, armata israeliana a lansat bombardamente aviatice in Gaza.
Azi dimineata sirenele de avertizare au rasunat in sudul si centrul Israelului, inclusiv in Ierusalim.
Vuietul lansarilor de rachete din Fasia Gaza s-au auzit in multe orase.
Muti israelieni s-au trezit de la sunetul exploziilor si incendiile din curtile de blocuri provocate de loviturile de rachete.
Sute de persoane au fost ranite in urma atacurilor cu rachete, iar oamenii s-au baricadat in adaposturi.
Orasul sudic beduin Rahat se afla in mijlocul ostilitatilor. Acolo ar fi zeci de morti si raniti.
Miscarea islamista Hamas a lansat azi dimineata cel mai mare atac asupra Israelului din ultimii ani, intr-un asalt surpriza care a combinat luptatori inarmati care au traversat gardul de demarcatie cu un baraj masiv de rachete lansate din Fasia Gaza.
Mai multi luptatori palestinieni par sa fi trecut granita cu ajutorul parapantelor, ajungand in orasul Sderot.
Ajunsi in oras palestinienii au deschis focul asupra trecatorilor.
Militantii Hamas spun ca au ucis 65 de soldati si au capturat zeci de persoane: militari si civili.
Cei mai multi soldati israelieni au fost ucisi in urma unui atac asupra unei baze israeliene situate la granite cu Fasia Gaza. Hamas a difuat imagini cu atacul.
Totodata palestinienii au postat pe retele imagini unde arata ca au capturat mai multe echipamente militare, pe care le-au distrus.
Chiar si aparareea antiaeriana israeliana, numita Domul de Fier nu a facut fata barajului de rachete lansate de Hamas. In aceste imagini se vad consecintele lovituri cu racheta asupra unei cladiri din Tel Aviv.
Aripa armata a miscarii palestiniene Hamas a anuntat, ca a lansat "Operatiunea Al-Aqsa Flood" impotriva Israelului si a difuzat si un filmulet cu atacul de dimineata.
Ministrul israelian al Apararii anuntat stare de razboi si afirma ca Hamas a facut o mare greseala. "Suntem in razboi si vom castiga", a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu intr-un mesaj adresat israelienilor
Benjamin NETANYAHU, PREMIERUL ISRAELULUI: „Cetateni ai Israelului. Suntem in razboi, nu o operatiune, nu o escaladare, ci un razboi. In aceasta dimineata, Hamas a lansat un atac criminal surpriza impotriva statului Israel si a cetatenilor sai.”
Armata israeliana a anuntat lansarea „Operatiunii Sabia de fier” ca raspuns la actul de razboi purtat de Hamas si a atacat zeci de tinte in Fasia Gaza.
In luna mai, Israelul a lansat o ofensiva impotriva Jihadului Islamic palestinian in Fasia Gaza, declansand un razboi de cinci zile. Atunci Hamas, care a preluat puterea in Gaza in 2007, a ramas departe de conflict. Hamas este o organizatie paramilitara palestiniana islamista, scopul sau declarat fiind cucerirea teritoriilor aflate in prezent in cadrul statului Israel, Cisiordania si Fasia Gaza. Israelul si Hamas s-au angajat in mai multe razboaie de intensitate diferita in ultimele decenii.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.