Covid-19 i-a privat pe copii de o mare bucurie si experiente de neuitat. In aceasta vara in tabere nu va rasuna muzica si nu se vor auzi strigate de bucurie. Tristi sunt si directorii taberelor care s-au pregatit din timp de sezonul estival, dar fara rost.

Liubov PLAMADEALA, REPORTER PRO TV: “Terenurile de joaca din taberele pentru copii, unde tinerii participau la diverse concursuri si activitati, in aceasta vara vor ramane pustii. Pandemia a mutat online activitatile copiilor, asta insa nu ii bucura deloc.”

Tabara “Ciresarii” ar fi trebuit sa isi deschida usile pentru tineri incepand cu data de doi iunie. Din cauza pandemiei, insa, acest lucru nu se va intampla. 

Ana SIRBU, DIRECTOAREA TABEREI: “Teritoriul este pregatit. Am renovat, am vopsit toate casutele.”

Anul trecut, tabara era plina de distractie, iar peste tot se auzeau strigate de bucurie si muzica.

Liubov PLAMADEALA, REPORTER PRO TV: “Locul care atrage cel mai mult copii in zilele calde de vara, in acest an nu va mai fi plin de energie. Bazinul a fost curatat, dar petrecerile s-au amanat pentru sezonul urmator.”

Ana SIRBU, DIRECTOAREA TABEREI: “E trist si pustiu fara copii. Copii aici se simt foarte bine. Mereu sunt activitati, sport. Pandemia a stopat bucuria copiilor.”

Coronavirusul le-a dat peste cap planurile celor mai activi copii, care s-au deprins sa alerge prin paduri si sa isi faca noi prieteni la taberele de odihna. La fel este si in cazul Anastasiei, care de mai bine de noua ani, in fiecare vara merge la odihna la o tabara din Moldova. 

Anastasia SIRBU, ELEVA: “In perioada de vara eram obisnuita sa merg la tabara. Asa trece vara mai interesant, dar daca este pandemie, trebuie sa respectam restrictiile. In aceasta vara o sa citesc, mai cant la pian si cu vocea.”

Povesteste ca isi aminteste cu drag de momentele petrecute la tabara. Si-a facut multi prieteni, iar cu unii tine legatura pana acum. 

Anastasia SIRBU, ELEVA: “Am memorizat un concurs. Trebuia sa mergem prin noroi. Apoi, trebuia sa ajungem din padure in tabara. A fost vesel, mai ales ca pe drum ne conduceam de busola. Ma gandesc ca nu intotdeauna erau telefoane mobile, ca sa poti sa te conectezi si sa ajungi la destinatie.”

In acest context Directia generala educatie, tineret si sport a anuntat ca pe parcursul lunii iunie vor fi organizate tabere de vara online. Ateliere virtuale vor fi propuse de 11 institutii de invatamant extrascolar. Oferta va fi valabila pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 5 si 16 ani.