Directorul Agentiei Servicii Publice, Mircea Esanu, a mentionat ca criza blanchetelor pentru pasapoarte a fost rezolvata. Acesta mentioneaza ca in prezent persoanele isi primesc pasapoartele in regim normal. Declaratiile au fost facute in cadrul unei emisiuni televizate de la TV8.
„Pe partea de pasaporte nu mai avem nicio intarziere, avem fluxul absolut normal de persoane care vin la oficiile noastre si isi primesc pasapoartele in regimul in care si-l comanda. Noi nu mai avem parte de criza cu blanchele de pasapoarte, ele sunt de fapt si cele mai solicitate, pentru ca fara ele persoanele nu pot calatori peste hotare”,a declarat Esanu.
Totodata, aceasta a mentionat ca si in cazul celorlalte acte: buletinelor, permise de conducere, pasapoarte pentru autovehicule, cei de la ASP sunt in pragul de a rezolva aceasta problema.
Mircea Esanu precizeaza ca acum ASP are un furnizor de blanchete de incredere, care va oferi blanchetele la un pret mai redus. Ba mai mult, directorul ASP asigura cetatenii ca din noimbrie nu va fi nicio problema cu niciun act.
„Acum avem un furnizor credibil, este vorba de un furnizor din Polonia care produce pasapoarte nu doar pentru Polonia, ci si pentru alte cinci sau chiar sase state, este public si subordonat Ministerului Finantelor Guvernului Polonez. Strict de blanchete, sunt mai ieftine cu 1,20 euro, iar ca si costuri totale economisim 14-15 euro pentru pasaport. Incepand cu aceasta luna ne va furniza si toate celelalte blanchete. Acum in octombrie trebuie sa ne vina o partida semnificativa, in jur de 70.000 de blanchete si in noiembrie in jur la 200.000 de blanchete care ne va aduce la normalitate. Din noiembrie nu va fi nicio problema cu niciun act”, a mai adaugat Esanu.
La sfarsitul lunii septembrie, Agentia Servicii Publice se confrunta cu o noua criza a blanchetelor. De la mijlocul lunii august, mai multe acte, printre care buletinele de identitate sau permisele de conducere, sunt eliberate provizoriu, pe un termen de jumatate de an. Responsabilii de la ASP spun ca acest lucru se intampla din cauza faptului ca blanchetele care trebuiau sa ajunga in tara se retin din cauza razboiului si ca la inceput de octombrie, problema va fi remediata.
La inceputul acestei veri, Agentia Servicii Publice a avut probleme cu perfectarea pasapoartelor biometrice. Si asta pentu ca Guvernul a anulat o licitatie de jumatate de miliard de lei lansata de fosta conducere a ASP pentru procurarea blanchetelor dupa ce a depistat mai multe nereguli. La inceputul acestei veri, dupa o alta licitatie organizata in martie, a fost semnat contractul cu o firma din Polonia, care s-a angajat sa furnizeze 3 milioane de blanchete pentru pasapoartele biometrice.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


