Imagini greu de privit au ajuns la redacția PRO TV în care se vede cum un câine este târât cu o funie pe drum de către un bărbat. Animalul pare neajutorat, iar imaginile ridică semne de întrebare privind modul în care acesta este tratat. Pentru astfel de acțiuni, persoanele ar putea sta până la trei ani de închisoare.
Din imagini se vede cum un bărbat a legat câinele pe o funie și îl trage pe drum. Nu este clar ce s-a întâmplat înainte sau după momentul surprins în imagini și nici care a fost motivul acestui gest.
Imaginile au fost trimise de martori, însă aceștia nu au indicat locul unde s-a produs cazul și nici alte detalii care ar putea ajuta la identificarea persoanelor implicate.
PRO TV a solicitat informații de la poliție. Reprezentanții instituției au comunicat că nu cunosc deocamdată acest caz și nu au primit nicio sesizare privind incidentul.


Pedepsirea actelor de cruzime
În Republica Moldova, tratarea cu cruzime sau torturarea animalelor, dacă provoacă mutilarea ori moartea acestora, se pedepsește cu amendă, muncă neremunerată în folosul comunității sau închisoare de până la un an. În cazuri agravante, pedeapsa poate ajunge până la trei ani de închisoare.
ONG-urile susțin că sancțiunile actuale sunt prea blânde și cer pedepse mai dure, inclusiv interdicția de a deține animale pentru cei condamnați pentru cruzime.


