Curtea Supremă de Justiție a redus de la 12 luni la trei luni și 20 de zile perioada de limitare a activității Partidului Republican „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah, și la patru luni în cazul formațiunii „Moldova Mare”, condusă de Victoria Furtună

Potrivit deciziei Curții Supreme de Justiție, dacă inițial ambele formațiuni au fost sancționate cu câte 12 luni de restricții, acum partidul „Inima Moldovei” va avea activitatea limitată pentru încă trei luni și 20 de zile, iar „Moldova Mare” pentru patru luni. Deciziile au fost pronunțate pe 30 octombrie și sunt irevocabile.

De ce a redus CSJ sancțiunile

Judecătorii au explicat că trebuie luată în calcul și perioada în care activitatea partidelor a fost deja limitată, înainte de pronunțarea sancțiunilor. Deși măsurile aplicate anterior și sancțiunile propriu-zise sunt diferite din punct de vedere juridic, ambele au împiedicat formațiunile să-și desfășoare activitatea.

CSJ a stabilit că perioada totală a restricțiilor nu poate depăși 14 luni.

Instanța a menținut concluziile privind finanțarea ilegală a campaniilor electorale, folosirea banilor nedeclarați și coruperea alegătorilor. Potrivit judecătorilor, încălcările au afectat corectitudinea procesului electoral și au justificat limitarea activității celor două formațiuni.

Cine sunt Irina Vlah și Victoria Furtună

Partidul Republican „Inima Moldovei” este condus de Irina Vlah, fosta bașcană a autonomiei Găgăuze, iar partidul „Moldova Mare” este condus de Victoria Furtună, fostă procuroare anticorupție.

Ambele formațiuni au fost vizate în 2025 de măsuri prin care le-a fost limitată activitatea, în urma unor acuzații privind încălcarea legislației electorale și finanțarea politică. Ulterior, în 2026, Curtea de Apel Centru le-a aplicat sancțiuni de câte 12 luni.