Fostul judecator intentioneaza sa obtina licenta de avocat in SUA, iar hotararile respective ale CSM, pe care le considera ilegale, ar constitui un impediment. Potrivit lui Orindas, cererea de revizuire a constituit o sansa acordata Consiliului „pentru a-si corecta greseala comisa si a nu aduce o noua decizie de condamnare a Republicii Moldova la CEDO si despagubiri de mii de euro pentru actiuni ilegale”.
Amintim ca, la inceputul lunii noiembrie 2015, CSM a propus sefului statului sa-l demita pe Victor Orindas de la Judecatoria Comerciala pentru ca ar fi incompatibil cu functia pe care o ocupa. Magistratul a fost vizat intr-o investigatie semnata de reporterii RISE Moldova care arata ca acesta ar fi fost implicat in „Spalatoria ruseasca”, eliberand trei ordonante de judecata, prin care a ajutat firme din Federatia Rusa sa spele 1,4 miliarde de dolari. La distanta de o saptamana, Orindas a adresat CSM o scrisoare, pe care a publicat-o pe Facebook. Judecatorul sustinea ca a fost presat si influentat de Ion Turcan, presedintele Judecatoriei sectorului Centru al Capitalei, sa ia decizii convenabile acestuia. Ion Turcan nu a raspuns la telefon pentru a comenta acuzatiile.
La mijlocul lunii februarie 2016, Curtea Suprema de Justitie a anulat hotararea Consiliului Superior al Magistraturii, prin care judecatorul a fost declarat incompatibil cu functia detinuta. La distanta de trei luni, Victor Orindas isi anunta demisia din sistemul judecatoresc. El sustinea ca este persecutat in special de SIS, dupa ce a sesizat organele de drept despre faptul ca Ion Turcan, fost presedinte al Judecatoriei sectorului Centru, l-a presat si influentat sa ia decizii favorabile acestuia in mai multe dosare. Intr-un raspuns oferit portalului Anticoruptie.md, reprezentantii SIS sustineau ca acuzatiile lui Orindas ca institutia l-ar persecuta sunt nefondate si contradictorii.


