Cu o întârziere de peste jumătate de an, proiectul bugetului municipal pentru acest an a fost supus votului în CMC. Dar consilierii s-au împărțit în două tabere - cei de la MAN, PSRM și PCRM au spus ca îl vor aproba, pe când aleșii locali de la PAS și cel de la Platforma DA afirmă că acesta trebuie revizuit. Din cauza neînțelegerilor și discuțiilor lungi, ședința a fost întreruptă până mâine.

Cu o întârziere de peste jumătate de an, pe ordinea de zi a fost inclus proiectul bugetului municipal pentru 2024, care a împărțit aleșii locali în două tabere.

Grigore BEJENARU, VICEPREȘEDINTELE FRACȚIUNII MAN DIN CMC: "Fracțiunea MAN din CMM susține acest proiect pentru că în el se regăsesc investiții importante pentru Chișinău, cum ar fi începând cu reparația drumurilor, curților, parcuri.”

Cei de la PAS și Platforma Demnitate și Adevăr sunt însă de altă părere. Aceștia spun că bugetul elaborat de executiv trebuie revizuit.

Victor CHIRONDA, CONSILIER MUNICIPAL DIN PARTEA FRACȚIUNII PPDA: "Astăzi, după jumătate de an de tergiversare și de mozoleala de asta, primarul în sfârșit ne-a propus să votăm bugetul. Din luna ianuarie ne spune că iaca, iaca fată vacă, amuș îi gata și nimic. Abia în luna iunie se scoate proiectul de buget la consultare publică. Eu de exemplu nu pot să votez bugetul pentru anul 2024, dacă nu am văzut executarea bugetului pentru anul 2023.”

Zinaida POPA, PREȘEDINTELE FRACȚIUNII PAS DIN CMC: ”Oamenii rămân în continuare fără o soluție în cazul grupelor cu program prelungit pe care voi mimați și vorbiți unul, al doilea, al treilea, asistenții personali se plâng pentru că într-o clipă îi lăsați fără ajutor. Ia concediat pe toți, asta este bugetul pentru oameni?”

Aleșii locali de la PAS cer, printre altele, să fie reluată finanțarea grupelor cu program prelungit, a asistenților personali, să fie oferite compensații la căldură pentru persoanele social-vulnerabile, finanțare mai mare pentru suburbii și reparația curților blocurilor de locuit. Proiectul bugetului va fi analizat mâine, iar astăzi aleșii locali au aprobat taxele locale pentru anul 2024.  

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.